Uşoară creştere a numărului de
asistenţi ai persoanelor cu dizabilităţi
>
„O pondere mare în rândul asistenţilor personali o au cei cu grad de
rudenie, ceea ce subliniază caracterul familial al serviciilor prestate de
această categorie profesională” se arată într-o informare DAS Suceava
Un total de 360 de asistenţi
personali ai persoanelor cu dizabilităţi erau în evidenţele Direcţiei de
Asistenţă Socială a Primăriei
municipiului Suceava la sfârşitul primului semestru al anului 2024. Dintre
aceştia, 127 erau pentru adulţi, iar 231 pentru minori, 2 asistenţi personali
fiind în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Conform
instituţiei sucevene, numărul asistenţilor personali este în continuă dinamică,
la începutul anului în curs în reşedinţa de judeţ existând 236 de asistenţi
personali pentru adulţi şi 114 pentru minori (4 asistenţi fiind în concediu
pentru creşterea copilului). Astfel, la Direcţia de Asistenţă Socială au fost
înregistrate 38 de noi contracte individuale de muncă, altele 32 încetând.
Între motivele pentru care acestea din urmă au încetat se numără decesul
bolnavului, în 14 cazuri, dar şi decesul salariatului, într-un caz. Încă 8
contracte de muncă au fost desfăcute la pensionarea asistenţilor personali, 4
la cererea acestora, 3 contracte au expirat la termen, iar unul a încetat în schimbul
acordării indemnizaţiei legale, iar un altul pe motiv de schimbare a
domiciliului. „În situaţia încetării contractelor de muncă, bolnavii
beneficiază de indemnizaţie pentru însoţitor. Analizând situaţia prezentată, se
observă o uşoară creştere a numărului total de asistenţi personali ai persoanelor
cu handicap. De remarcat este faptul că o pondere mare în rândul asistenţilor
personali o au cei grad de rudenie, ceea ce subliniază caracterul familial al
serviciilor prestate de această categorie profesională” se evidenţiază în
Informarea Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului Suceava. Conform reglementărilor în vigoare, asistentul
personal încheie contract individual de muncă cu primarul unităţii
administrativ-teritoriale pe raza căreia bolnavul cu handicap grav domiciliază.