Primăria dotează Serviciul parcărilor cu plată cu un
SUV şi o berlină în valoare de 195.000 de lei
> Primarul Ion Lungu spune că achiziţia va avea loc în
condiţiile în care aceasta „nu va fi suspendată de ordonanţa de îngheţare a
cheltuielilor cu bunurile şi serviciile”
Primăria municipiului Suceava va achiziţiona două autoturisme care vor
intra în dotarea Direcţiei Administraţiei Pieţelor. Demersul este justificat inclusiv prin aceea
că în cadrul Serviciului parcări auto cu autotaxare îşi desfăşoară activitatea
casieri care, printre alte atribuţii de serviciu, zilnic verifică starea de
funcţionare a sistemului, ridică banii, înlocuiesc rolele de hârtie şi
completează casetele parcometrelor. „În ultima perioadă, lucrările continue de
dezvoltarea a parcărilor auto cu autotaxare, precum şi înfiinţarea de noi
parcări a îngreunat activitatea angajaţilor din cadrul Serviciului parcări auto
cu autotaxare, întrucât distanţele parcurse de aceştia la toate parcometrele
sunt tot mai mari” arată în raportul de specialitate, Vasile Cureluşă
Cristinel, directorul Direcţei Administraţiei Pieţelor. Conform bugetului de
cheltuieli al Direcţiei pentru anul 2023, autoturismul SUV de 1.500 de centimetri cubi are avea valoarea
de 120.000 de lei, autoturismul berlină de 900 de centimetri cubi costând
75.000 de lei. Achiziţionarea autoturismelor a fost aprobată de legislativul local, deşi,
iniţial, primarul Ion Lungu a avut rezerve în legătură cu oportunitatea
acesteia. Edilul-şef a menţionat că, în celr din urmă, şi-a dat acordul pentru
dotările cu pricina, însă doar atât timp
cât acestea nu contravin măsurilor de austeritate bugetară luate de Guvern. „Nu
ascund faptul că, în primă fază, nu am fost de acord dotările. Însă, în urma
discuţiilor cu direcţiile de specialitate, a rezultat că acestea sunt necesare,
utile, în mod deosebit la Serviciul parcări, deoarece lucrătorii respectivi nu
au cu ce se deplasa la diverse locaţii din oraş, să ridice bani, să facă
verificări şi altele. În cele din urmă am fost de acord cu achiziţionarea celor
două autoturisme, în măsura în care aceasta nu va fi suspendată de ordonanţa de
îngheţare a cheltuielilor cu bunurile şi serviciile” a subliniat Ion Lungu, primarul Sucevei.