07 mai 2023

 

Pensia medie de stat din judeţul Suceava crescut cu 10 la sută

> Cu 1.536 de lei, judeţul nostru ocupă poziţia a 32-a la mărimea pensiei, aceasta fiind cu 13,6% sub media naţională

> Potrivit DJS, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat l-a depăşit pe cel mediu al salariaţilor suceveni

În trimestrul al IV-lea din 2022, pensia medie de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava a fost de 1.536 lei, valoare egală cu cea din trimestrul precedent, se arată în Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava. Conform sursei citate, în comparaţie cu trimestrul la IV-lea din 2021, pensia medie de asigurări sociale de stat a crescut cu 144 de lei, respectiv cu 10,3%. La finele anului trecut, pensia medie de asigurări sociale de stat a fost mai mică cu 13,6% faţă de pensia medie pe ţară, cea de 1.778 de lei. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, judeţul Suceava se afla pe poziţia a IV-a din punct de vedere al pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat. În conformitate cu datele Direcţiei Judeţene pentru Statistică, pensii medii mai mari aveau în judeţele Bacău (1.734 lei), Iaşi (1.694 lei) şi Neamţ (1.619 lei), valori mai mici decât în judeţul Suceava înregistrându-se în Vaslui (1.450 lei) şi Botoşani (1.409 lei). La sfârşitul anului 2022, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava a fost de 13.3721 de persoane, în scădere cu 280 de persoane faţă de un an în urmă. În judeţul Suceava, în trimestrul al IV-lea din 2022, gradul de dependenţă economică, calculat ca raport între numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat şi numărul mediu al salariaţilor, a fost de 1,1. Pensionarii de asigurări sociale de stat din judeţul Suceava reprezentau 19,3% din numărul mediu al pensionarilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est şi 2,9% din cel de la nivel naţional. Judeţul Suceava se afla pe locul al 12-lea în funcţie de numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat înregistraţi la nivel naţional şi pe poziţia a 32-a în funcţie de pensia medie de asigurări sociale de stat.