Cerând luarea în administrare a ramurilor sportive
Municipiul Suceava este în top cu sumele alocate
pentru finanţarea sportului
> În ultimii 19 ani, în reşedinţa de judeţ ramurile sportive au fost
sprijinite, în medie, anual, cu 1,5 milioane de euro
> „Am dovedit dorinţa şi capacitatea de a sprijini
şi finanţa sportul sucevean” spune primarul Lungu
Nu se mişcă aproape nimic în domeniul descentralizării, reliefează Ion
Lungu, primarul municipiului Suceava, după recentele discuţii de la Ministerul
Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi la Ministerul Tineretului
şi Sportului, pe tema preluării în administrare a Clubului Sportiv Municipal şi
Palatului Copiilor. „Din păcate, nu se întâmplă mai nimic. Dar. probabil şi ca
urmare a discuţiilor avute, am primit o adresă prin care cei de la Ministerul Sporturilor
cere date despre cluburile existente, cu secţiile şi finanţarea acestora. Noi
am trimis aceste date de mai multe ori, însă fiecare o ia de la început,
trăgând de timp” opinează Lungu. Acesta spune că autorităţile sucevene au cerut
cu prioritate, descentralizarea cluburilor sportive, în speţă a Cubului Sportiv
Municipal (CSM) Suceava, dar şi a Palatului Copiilor, care sunt „subfinanţate, iar
finanţarea cea a mai mare vine de la Primărie”. „Eu zic că există toate
argumentele ca aceste cluburi să fie transferate. Am o statistică a fondurilor pe
care le dau autorităţile locale la nivel de judeţ, Suceava fiind în top cu sume
alocate pentru finanţarea sportului, iar un rol important îl are municipiul
Suceava” evidenţiază şeful municipalităţii. Potrivit şefului administraţiei
publice municipale, în ultimii 19 ani, în reşedinţa de judeţ ramurile sportive
au fost sprijinite în medie, anual, cu 1,5 milioane de euro. „Deci, din acest
punct de vedere, nu ar trebui să fie nicio problemă, pentru că am dovedit
dorinţa şi capacitatea de a sprijini şi finanţa sportul sucevean. Sper ca, în
cele din urmă, să obţinem transferările în cauză” a precizat Ion Lungu,
primarul Sucevei. În iulie 2018, Consiliul Local Suceava a aprobat o hotărâre
prin care autorităţile administraţiei publice şi-au exprimat „acordul” pentru preluarea
în administrare a activelor Clubului Sportiv Municipal Suceava. Demersul survenea
unei şedinţe a Asociaţiei Municipiilor din România în care se punea accent pe
nevoia descentralizării, inclusiv a celei a activelor cluburilor sportive. În o
doua fază urma a fi întocmită lista-inventar cu activele Clubului Sportiv
Municipal Suceava, cu excepţia Secţiei de canotaj, care funcţionează în
Fălticeni, municipiu care, la rându-i ar dori s-o preia în administrare. În
final. după aprobarea la nivelul Guvernului a respectivei liste, sălile,
terenurile de sport, vestiarele, cantina, precum şi alte bunuri ar putea transferate
municipiului Suceava. „Multe dintre acestea nu arată tocmai bine, dar, odată cu
perfectarea transferului, autorităţile locale vor putea cheltui pentru readucerea
lor la o stare corespunzătoare” arăta, la momentul respectiv, primarul Ion
Lungu.