Zona Urbană Funcţională Suceava, viziunea de
dezvoltare până în anul 2030
> SIDU prevede transport metropolitan, reţele
edilitare, construirea de parcări, reabilitare energetică, promovarea turistică,
dezvoltarea mediului de afaceri şi modernizarea infrastructurii educaţionale
> „Sper să aprobăm această strategie în şedinţa
Consiliului Local, astfel încât să putem depune proiectele pe Programul
Operaţional Nord-Est” conchis Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ
Primăria municipiului Suceava a obţinut, de la Agenţia pentru Dezvoltare
Regională Nord-Est Piatra Neamţ, acordul verbal pentru aprobarea Strategiei
Integrate de Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Funcţionale (ZUF) Suceava pentru
perioada 2021-2030. Ion Lungu, primarul Sucevei, informează că SIDU este
documentaţia suport pentru pregătirea Programului Regional Nord-Est (PRNE),
fost Program Operaţional Regional (POR), incluzând atât Planul Naţional de
Rezilienţă şi Recuperare (SIDU), dar şi alte programe regionale. Aceasta se
întâmplă după ce edilul-şef sucevean a cerut urgentarea lansării apelurilor
pentru proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă. Lungu precizează că
viziunea de dezvoltare până în anul 2030 prevede” o zonă urbană verde care
valorifică rolul de capitală a Bucovinei, bine conectat la nivel naţional şi
internaţional, pionier al mobilităţii urbane durabile, care creează
oportunităţi pentru cetăţenii săi şi asigură o calitate a vieţii în continuă
creştere”. Şeful executivului sucevean spune că au fost identificate patru
obiective strategice, respectiv cele de oraş verde rezilient, oraş competitiv
şi productiv, oraş bine guvernat şi oraş just şi incluziv. De asemenea, la
nivelul municipiului Suceava identificate au fost alte 10 obiective, acestea
fiind cele de mobilitate urbană durabilă; neutralitate energetică; reducere a
poluării aerului şi riscurilor climatice; infrastructură publică de calitate;
valorificarea terenurilor şi clădirilor pentru investiţii strategice; încurajarea
inovaţiei şi startup; accesul facil al tuturor la serviciile publice;
implicarea societăţii civile şi cetăţenilor în dezvoltarea urbană;
digitalizarea de calitate a administraţiei publice; reducerea birocraţiei şi
adaptarea serviciilor publice la nevoile cetăţeanului. În cadrul Zonei Urbane
Funcţionale Suceava obiectivele prioritare de colaborare sunt cele privind sistemul
de transport public ecologic metropolitan; reabilitarea reţelelor
tehnico-edilitare de alimentare cu apă, canalizare şi energie termică; reabilitarea
spaţiilor publice şi spaţiilor verzi; construirea de parcări pasaje; reabilitarea
cădirilor publice şi rezidenţiale; creşterea eficienţei energetice a clădirilor
publice şi a celor rezidenţiale; promovarea turistică; sprijinirea
antreprenorilor şi dezvoltarea mediului de afaceri; crearea de parteneriate
între societatea civilă şi antreprenorii locali; dezvoltare sustenabilă locală;
construirea de locuinţe sociale pentru tineri; construirea, reabilitarea,
modernizarea şi extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale. Strategia
Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Funcţionale Suceava va fi pusă în
dezbatere în şedinţa Consiliului Local din data de 18 mai. „Sper să aprobăm această strategie în şedinţa
Consiliului Local, să putem depune proiectele pe Programul Operaţional
Nord-Est” conchis Ion Lungu, primarul reşedinţei de judeţ. Din Zona Urbană
Funcţionale (ZUF) fac parte municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Șcheia,
Moara, Bosanci, Ipotești, Adîncata, Mitocul Dragomirnei și Pătrăuți.