Abordate cu prilejul Lunii economiei
sociale,
Nevoile antreprenoriatului social din
judeţul Suceava
> Accent s-a pus asupra necesităţii
programelor guvernamentale destinate sustenabilităţii întreprinderilor sociale,
subvenţionării personalizate a locurilor de muncă şi creditării
antreprenoriatului social
Dezbaterile anuale privind evoluţia şi problemele antreprenoriatului social din judeţul Suceava au fost găzduite
de Organizaţia Institutul Bucovina, prin amabilitatea preşedintelui Vasile
Gafiuc, cu participarea subprefectului Cristian Șologon, consilierului Irina
Macsim de la Consiliul Județean, care au răspuns invitaţiei de a participa la întâlnirea
cu reprezentanţii întreprinderilor sociale şi ai asociaţiilor care acordă
servicii sociale sau medicale în judeţul Suceava, informează Anca Doina
Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de
Muncă Suceava. Conform oficialului AJOFM, discuţiile „aplicate şi implicate au
pus în valoare potenţialul integrării serviciilor prestate, impactul social şi
economic prin investiţia în resursele locale de muncă şi reinserţia grupurilor
vulnerabile”. Identificate au fost, de asemenea, neajunsurile care au
falimentat o parte a întreprinderilor sociale, accentuându-se asupra necesităţii
subvenţionării personalizate a locurilor de muncă din economia socială,
creditării antreprenoriatului social printr-un fond de garantare şi a lipsei
programelor guvernamentale destinate sustenabilităţii întreprinderilor sociale.
„Suportul logistic, facilităţile fiscale, promovarea afacerilor din economia
socială sunt contribuţiile autorităţilor publice locale, cu impact considerabil
în protejarea locurilor de muncă ale grupurilor vulnerabile necompetitive pe
piața muncii, cu deficit de competenţe şi nivel de studii” a declarat Anca
Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea
Forţei de Muncă Suceava. Organizaţia Institutul Bucovina face cunoscut că
evenimentul a avut loc în cadrul Lunii economiei sociale, participanţi fiind 25
de reprezentanţi ai întreprinderilor de economie socială din judeţele Suceava,
Botoşani şi Neamţ, precum şi ai instituţiilor relevante pentru acest sector,
respectiv ai Agenţiei Judeţene pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi primăriei Pomârla din judeţul Botoșani. Dezbaterea
privind s-a axat pe reliefarea nevoilor sectorului de economie socială, atât în
judeţul Suceava, cât şi la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est.