Buget de 700.000 de lei pentru sărbătorirea Zilelor
Sucevei
> „Evenimentul se doreşte de excepţie, cu atât mai mult
cu cât spectacolul pirotehnic de anul acesta va fi unul unic” spune primarul
Ion Lungu
Manifestările cultural-artistice dedicate sărbătoririi
Zilelor Sucevei se vor desfăşura, anul acesta, între 23 şi 25 iunie.
Acestea vor avea loc pe esplanada Casei Culturii, în
prima zi în program fiind inclus, începând cu ora 18.00, un spectacol pentru
preşcolari şi copii. Pe 24 iunie, de la 17.00 este prevăzut un concert de
muzică populară, spectacolul de muzică uşoară
urmând a se consuma de la ora 20.00. Seara valorilor sucevene va fi organizată de Arhiepiscopia
Sucevei şi Rădăuţilor, de la ora 18.00. În
cea de-a treia zi, concertul de muzică uşoară va începe de la ora 19.00,
acestea încheindu-se cu focul de artificii de la ora 22.00. „Evenimentul se
doreşte de excepţie, cu atât mai mult cu cât spectacolul pirotehnic de anul
acesta va fi unul unic, venind în completarea manifestărilor artistice” se
subliniază în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de pe ordinea de
zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local.
Conform
propunerii legislative a primarului Ion Lungu, bugetul necesar organizării
manifestărilor prilejuite de Zilele Sucevei, ediţia 2023, este estimat la
700.000 de lei.
În 2022, pentru organizarea manifestărilor
cultural-artistice din perioada 24-26 iunie, Consiliul Local a votat cheltuirea
a 500.000 de lei. Inna a evoluat pe scena din centrul Sucevei pentru un
onorariu de 10.000 de euro, „în mare parte achitat de Ambro Suceava”.