După ani întregi de lucru
Planul de Urbanism General (PUG) al Sucevei a fost
aprobat prin hotărâre de guvern
> „Cetăţenii vor avea posibilitatea să intre on-line
să vadă exact, pe anumite zone, care este regimul de înălţime şi ce anume se
poate construi” a punctat Ion Lungu,
primarul Sucevei.
Guvernul României a aprobat Planul Urbanistic General (PUG) al
municipiului Suceava. Anunţul a fost făcut de către primarul Ion Lungu, care
precizează că în cel mai scurt timp documentaţia urmează a fi supusă deliberării
Consiliul Local, pentru a se stabili data la care aceasta va intra în vigoare. „Iată
că, după un drum de vreo 5 ani de zile, un drum lung şi obositor - având în
vedere că au fost foarte multe modificări la Legea urbanismului - am reuşit, în
cele din urmă, să ajungem la capăt cu Planul Urbanistic
General. Sigur, aşteptăm să vedem această hotărâre publicată în Monitorul
Oficial, după care vom face o şedinţă de Consiliu Local, în care vom stabili
data de intrare în vigoare” a spus şeful executivului municipal sucevean. Planul
Urbanistic General al Sucevei a expirat în 2009, Ministerul Lucrărilor Publice
dându-şi acordul asupra prelungirii valabilităţii PUG până la votarea
documentaţiei actualizate. Licitaţia pentru întocmirea noului PUG a fost
lansată în 2010, la acel moment în bugetul local fiind prinsă, cu destinaţie
amintită, o sumă de circa 2 milioane de lei. „Aprobarea Planului Urbanistic
General este un lucru foarte important, coroborat cu GIS Urban, care va fi
finalizat în luna septembrie. Astfel, cu aceste două instrumente vom lucra mult
mai bine pe partea de urbanism, acolo unde sunt multe discuţii, multe presiuni,
dar nu doar la noi, ci peste tot în ţară. Cu PUG reactualizat şi cu GIS Urban
ne va veni mult mai uşor să lucrăm pe partea de urbanism. Cetăţenii vor avea
posibilitatea să intre on-line să vadă exact, pe anumite zone, care este regimul
de înălţime şi ce se poate construi” a
punctat Ion Lungu, primarul Sucevei. Contractul
aferent Proiectului Urban GIS-Digitalizarea serviciilor partajate în a fost
semnat, în februarie 2023, cu reprezentanţii asocierii GeoData Services București şi TNT Computers Sibiu. Valoarea
acestuia este de 1,49 de milioane de lei, cu o perioada de realizare de 7 luni, finanţarea fiind asigurată din
fonduri europene nerambursabile. Sistemul Informaţional Geografic (SIG) este utilizat pentru a crea, stoca, analiza şi prelucra
informaţii distribuite spaţial printr-un proces computerizat, iar pe lângă
urbanism, tehnologia poate fi utilizată inclusiv în studii de impact asupra
mediului, în cartografie şi planificarea rutelor.