24 mai 2023

 Judeţul Suceava este pe locul al şaptelea la numărul de beneficiari de ajutor social


>
Pe primele şase locuri sunt plasate judeţele Dolj, Bacău, Teleorman, Buzău, Vaslui şi Galaţi

> În 4 ani, numărul asistaţilor social suceveni s-a diminuat cu aproape 800 de persoane   

Numărul mediu de beneficiari ai Legii ajutorului minim garantat este pe un trend descendent, acesta scăzând, în ultimii 4 ani, cu 798 de persoane. Conform Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţiei Socială Suceava, în 2022 în judeţul Suceava primeau ajutor social 6.017 de persoane, faţă de 6.240 în 2021, 2.515 în 2021, 6.691 în 2020 şi 6.815 în 2019.  Cei mai mulţi beneficiari sunt în evidenţa serviciilor de specialitate din valea Moldovei (522), Dolhasca(400), Pătrăuţi (310), Baia (250), Arbore (218), Păltinoasa (203), Berchişeşti (176), Gura Humorului (150), Vereşti (149) şi Capu Câmpului (126). Cei mai puţini beneficiari sunt în Fântâna Mare (5), Cacica (4), Ciocăneşti (4), Coşna (4), Fântânele (4), Iaslovăţ (4), Gălăneşti (2) şi Siminicea (2). Comunele Botoşani şi Dărmăneşti figurează fără persoane beneficiare ale Legii venitului minim garantat. La sfârşitul anului 2022, judeţul Suceava ocupa poziţia locul al şaptelea din punctul de vedere al numărului beneficiarilor de venit minim garantat. Pe primele şase locuri erau plasate judeţele Dolj, Bacău, Teleorman, Buzău, Vaslui şi Galaţi. În 2022, către beneficiarii de ajutor social s-au făcut plăţi însumând 22,31 de milioane de lei. Pentru o persoană singură ajutorul social este de 170 de lei pe lună, familiile cu 2 persoane primesc 305 lei pe lună, familiile cu 3 persoane-427 de lei pe lună; familiile cu 4 persoane-529 de lei pe lună, iar persoanele cu 5 persaone-631 de lei pe lună. Pentru fiecare persoană peste numărul de 5 persoane din familie se adaugă câte 44 de lei pe lună.  Nivelurile menţionate sunt valabile pentru persoanele singure şi familiile care nu realizează venituri. În cazul celor care obţin venituri, cuantumul ajutorul social se calculează ca diferenţă dintre nivelurile prezentate şi venitul lunar al persoanei singure sau al familiei.