10 mai 2023

 În centrul Sucevei

Faţade verzi din plante naturale, la 16 blocuri reabilitate termic

> Acestea sunt din categoria celor rezistente la temperaturi de minus 20 de grade Celsius, folosite fiiind tehnologii speciale de aeraj pentru spaţiul dintre faţadă şi respectivele plante

> „Trebuie să ţinem la acest proiect, mai ales pentru zona centrală, care trebuie să arate ca a unui oraş european, un oraş verde” a declarat primarul Ion Lungu

Comisia de estetică în urbanism din cadrul Primăriei municipiului Suceava s-a întrunit pentru a discuta pe marginea Reabilitării prin eficienţă energetică a blocurilor de locuinţe din zona centrală, cu finanţare europeană nerambursabilă aferentă Planului Naţional de Redresare şi  Rezilienţă (PNRR). Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, potrivit căruia Comisia s-a pronunţat cu privire la cromatica şi estetica respectivelor imobile de locuit, implicit asupra tratării unitare şi coerente a faţadelor care urmează a fi reabilitate. Edilul-şef a precizat că în proiect este prinsă inclusiv reabilitarea mansardelor - unele locuite -, deşi, la momentul ridicării blocurilor, acestea din urmă nu fuseseră proiectante cu astfel de elemente de construcţie. De asemenea, ca o iniţiativă inedită, faţadelor blocurilor ar putea să fie „pavoazate” cu plante naturale verzi. Lungu spune că atât personal, dar şi Consiliul Local, vor trebui să-şi asume alocarea sumelor cu amenajarea acestora, cheltuielile în cauză nefiind eligibile prin Planul Naţional de Redresare şi  Rezilienţă. În zona centrală, prin PNRR, municipiul Suceava are prevăzute proiecte în valoare totală de 61 de milioane de lei, iar potrivit şefului executivului „bugetul local ar putea contribui cu 1-2 milioane de euro, în aşa fel încât aceste blocuri să arate ca în lumea civilizată”. Plantele verzi sunt din categoria celor care rezistă la temperaturi până la minus 20 de grade Celsius, în spaţiul dintre faţadă şi respectivele plante naturale fiind folosite tehnologii speciale de aeraj. „Ne dorim foarte mult sa realizăm fațade verzi din plante naturale, chiar dacă municipalitatea va contribui cu sume suplimentare la cheltuielile neeligibile a proiectului” subliniază Lungu. Propunerea de principiu a venit din partea Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), prin membrii acestuia în Comisia de estetică în urbanism.  O nouă întâlnirea cu arhitecţii, proiectanţii, peisagistul, reprezentanţii Primăriei şi cei ai asociaţiilor de proprietari va avea loc pe 17 mai, când va fi luată şi o decizie finală. În cauză sunt 16 blocuri din centrul municipiul capitală de judeţ, imobile colective de locuit de pe străzile Dimitrie Onciul, Ion Grămadă, Ana Ipătescu, Nicolae Bălcescu, Ştefan cel Mare şi Vasile Alecsandri. „Mi se pare un proiect interesant, trebuie să ţinem la acesta, mai ales în zona centrală, care trebuie să arate ca a unui oraş european, un oraş verde. Merită toţi banii să facem aceste faţade din plante naturale” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.