Adeverinţe pentru fermierii care vor să contracteze
credite bancare
> În vederea finanţării activităților curente ale
beneficiarilor, în anul 2022 Centrul Judeţean al APIA Suceava a eliberat 362 de
adeverinţe
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
(APIA) Suceava informează că eliberează adeverinţe fermierilor care intenţionează
să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente. Adeverințele
sunt eliberate în baza convenţiilor încheiate de APIA cu instituţiile
bancare şi nebancare, cât şi cu fondurile de garantare în domeniul agricol. „La
solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă prin care
confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2023 şi solicită
finanţare pentru măsurile şi intervenţiile de sprijin. De asemenea, prin
adeverinţă se confirmă că, la data emiterii acesteia, pentru suprafaţa
determinată la plată s-a efectuat controlul administrativ sau controlul
preliminar” se arată într-un comunicat de presă al APIA Suceava. Valoarea
creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate în baza suprafeţelor
înscrise în adeverința eliberată de APIA. În vederea finanţării activităților
curente ale beneficiarilor plăților derulate în baza adeverințelor eliberate, conform
convenţiilor încheiate de APIA cu instituţii bancare şi nebancare dobânda
aferentă creditelor este de RON-ROBOR 6M + maxim 2%. „APIA atrage atenţia
fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de
lucru în vederea desfăşurării activităților curente, să analizeze cu atenţie
sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și
nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile
de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii” se subliniază în
comnicarul de presă al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Pentru
finanţarea capitalului de lucru al beneficiarilor schemelor de sprijin pe
suprafaţă, în anul 2022 centrul judeţean al APIA Suceava a eliberat 362 de
adeverinţe.