Activităţi în aer liber pe terasa parcării supraterane
de lângă Primărie
> Potrivit studiului de fezabilitate, terasa va
avea bănci, aparate de sport, locuri de joacă, gazon, arbuşti şi plante
ornamentale
Primăria este în posesia variantei finale a studiului
de fezabilitate al obiectivului de investiţii „Parcare supraterană pe strada
Ştefan Tomșa” din municipiul Suceava. Anunţul este făcut de către Ion Lungu,
şeful municipalităţii sucevene, acesta precizând că potrivit documentaţiei
parcarea supraetajată care va fi ridicată în preajma sediului Primăriei va avea
5 niveluri, respectiv demisol, parter şi trei etaje. La dispoziţie conducătorilor
auto vor fi 307 de locuri de parcare, adică 236 convenţionale, 54 dotate cu
staţii de încărcare a acumulatorilor electrici şi 78 de locuri rezervate
persoanelor cu dizabilităţi. Suprafaţa construită este de 2.242 de metri
pătraţi, suprafaţa desfăşurată de 11.128 de metri pătraţi, iar spaţii verzi vor
fi amenajate pe 405 metri pătraţi. Primarul Ion Lungu a informat că terasa imobilului
va fi „circulabilă” şi destinată activităţii în aer liber. Aceasta va fi
prevăzută cu bănci, aparate de sport în aer liber, locuri de joacă pentru copii,
şi suprafeţe amenajate cu gazon, arbuşti şi plante ornamentale. Conform temei
de iniţiale proiectare parcarea supraterană va fi dotată camere de supraveghere
video, bariere de acces, sisteme de senzori pentru asigurarea intrări-ieşirii
autovehiculelor şi sisteme de iluminat şi de afişaj. Printre altele, prevăzute
sunt rampe de acces auto pe dublu sens, căi de acces pietonale fixe, căi de
acces pietonale mobile, scări, lifturi, grupuri sanitare, cabină pentru
personal de pază, spaţii tehnice şi spaţii adiacente. Pentru eliberarea terenului
de pe strada Ştefan Tomşa pe care va fi ridicat obiectivul supraetajat cu
destinaţia de parcare, în zonă vor fi demolate 51 de garaje ale riveranilor.
Acestea au fost construite după evenimentele din Decembrie 1989, iar în
schimbul lor respectivii cetăţeni vor fi despăgubiţi.