24 mai 2023

 


Finanţat de Selgros,

Sens giratoriu la pasajul de calea ferată de la intersecţia dintre Drumul comunal Şcheia şi DE85 

> La licitaţie sunt scoase deja sensul giratoriu de la intrarea pe Ruta alternativă Suceava-Botoşani şi cel din zona Monumentului Unirii, în Obcini, pentru banda unică de transport electric de călători   

Un nou sens giratoriu va fi amenajat, în cartierul Iţcani, în zona pasajului de cale ferată din preajma centrului comercial Selgros.

De altfel, realizarea respectivului obiectiv de infrastructură rutieră va fi finanţat de chiar compania Selgros din Germania,  anunţă Ion Lungu, primarul Sucevei. În acest context, edilul-şef sucevean informează că, în 2023, pentru municipalitate una dintre priorităţi o reprezintă construirea a trei sensuri giratorii. Pe lângă cel deja prezentat, de lângă Selgros, la intersecţia Drumului Comunal DC 74  Şcheia cu E 85 înspre Siret, din zona Selgros, se adaugă sensul giratoriu de la intersecţia Căii Unirii cu strada Traian Vuia şi cu strada Apeductului, la intrarea pe Ruta alternativă Suceava-Botoșani. Un alt sens giratoriu  va fi  amenajat la intersecţia Căii Obcinilor cu Bulevardul 1 Mai şi Bulevardul 1 Decembrie 1918 (la Monumentul Unirii), acesta fiind obiectiv important în proiectul de introducere a benzii unice de circulaţie pentru transportul  electric de călători. „Aceste din urmă două sensuri giratorii sunt scoase la licitaţie, iar pentru primul am avut discuţii la Primărie cu reprezentanţii firmei Selgros din Germania, care vor să finanţeze sensul giratoriu din zona Selgros” a declarat Ion Lungu, prImarul Sucevei.