„Suceava wi-fi”
>„O dată achiziţionarea
autobuzelor electrice, va fi acces gratuit la internet în toate staţiile de
îmbarcare-debarcare a călătorilor” a precizat viceprimarul Lucian
Harşovschi
„Suceava wi-fi”, un proiect de 8.000 de euro, privind wireless gratuit
în Parcul central al reşedinţei de judeţ, va fi susţinut financiar din
vistieria municipiului Suceava. Anunţul
fost făcut de către primarul Ion Lungu, după votarea proiectelor care se vor
bucura de finanţare potrivit fundamentării „participative” a bugetului Sucevei
pentru anul 2020. Astfel, în urma etapei de selectare prin vot, din fondul
disponibil de 1 milion de euro, materializate vor fi 18 propuneri venite din
partea locuitorilor urbei reşedinţă, între care şi cel de acces neîngrădit la
internet fără cablu în parcul de lângă Palatul Administrativ şi Biserica
Catolică. Primarul Ion Lungu a menţionat că
această facilitate este disponibilă în 5 „locaţii” din oraş, iar numărul
acestora va creşte, „instalaţiile respective fiind deja în curs de montare”. La
rândul său, viceprimarul Lucian Harşovschi informează că, printre altele, internet „la
liber” este disponibil în Parcul copilului din Burdujeni, Skate-parc de pe
strada „Universităţii”, iar pe cale de amenajare sunt sistemul din zona
Palatului Administrativ, iar ulterior cel din Zona de agrement „Tătăraşi”,
precum şi din alte puncte din cartierele municipiului. Nu în cele din urmă,
reţeaua gratuită wi-fi va căpăta amploare pe măsură ce va fi implementat Proiectul
„Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava”. „Avem
wi-fi pe toate autobuzele, iar prin nou sistem, o dată achiziţionarea
autobuzelor electrice, va fi acces gratuit la internet şi în toate staţiile de
îmbarcare-debarcare a călătorilor”, a precizat Lucian Harşovschi, adjunctul
şefului executivului local din Suceava