Din alocări totale de 4,41
de milioane de lei,
În cabinetele şcolare
sucevene, 4,35 de milioane de lei se duc pe salarii şi doar 64.628 pe medicamente
şi materialele sanitare
>Prin hotărâre a Consiliului Local, valoarea contractului
va fi majorată cu 374.776 de lei
Autorităţile locale din municipiul Suceava prelungesc contractul pentru
asigurarea unor cheltuieli de personal aferente medicilor, medicilor dentişti
şi asistenţilor medicali, cât şi a celor pentru medicamentele şi materialele
sanitare din baremul de dotare a cabinetelor de medicină generală şi medicină
dentară din unităţile sanitare din învăţământ. Noul termen de valabilitate este
stabilit pentru 31 martie 2020, o hotărâre de Consiliul Local în acest sens
urmând a fi votată în şedinţa ordinară de mâine. Tot cu acest prilej, valoarea
contractului va fi majorată cu 374.776 de lei, iar drept urmare valoarea acestuia
va fi de aproximativ 4,41 de milioane de lei. Astfel, din total suma de 4,35 de
milioane de lei reprezintă plăţi cu salariile, iar diferenţa de 64.628 de lei este
pentru cheltuieli cu medicamentele şi materialele sanitare, bani fiind
repartizaţi, cu această destinaţie, de la Ministerul Sănătăţii. Compartimentul
„Medicină şcolară” din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei
Suceava cuprinde 10 cabinete medicale şcolare şi unul studenţesc, precum şi 8
cabinete de medicină dentară. Astfel, cele două birouri specializate ale compartimentului
amintit au 56 de posturi, dintre care 47 pentru medicina şcolară generală şi 9
de medicină şcolară dentară, dintre care 51 sunt ocupate. Din bugetul local al
municipiului Suceava este asigurată finanţarea cheltuielilor de funcţionare,
cum ar fi cele cu unele materiale sanitare, medicamente, întreţinerea
aparaturii medicale dentare şi cu incinerarea deşeurilor. Alte cheltuieli, respectiv cele cu salariile şi o parte din
cheltuielile cu medicamentele şi materiale sanitare sunt în sarcina
Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică. Contractul amintit
este încheiat între DSP Suceava şi Consiliul Local, în baza contractelor de
muncă ale personalului medical; listei materialelor sanitare şi medicamentelor
necesare; autorizaţiilor de funcţionare ale cabinetelor; asigurării civile în
domeniu pentru personalul medical, dar şi a centralizatorului cu cheltuielile de
personal.