Primarul Ion Lungu, naş
la reînnoirea jurămintelor a 15 cupluri sucevene semicentenare
- „Primăria Suceava, vrea să vă aducă o minimă
recunoştinţă, să marcăm acest eveniment din viaţa dumneavoastră, în aşa fel
încât să realizăm o punte peste timp” a spus şeful municiplităţii
- De când este primar, din anul 2004, Ion Lungu a
felicitat 1.457 de perechi care au trăit nedespărţite jumătate de secol, doar în
2019 fiind sărbătorite 116 de cupluri de aur
Sâmbătă, pe 21 decembrie, în Sala de şedinţe a Consiliului Local
Suceava, autorităţile administraţiei publice locale au organizat o ceremonie de
sărbătorire a 15 cupluri de suceveni care au împlinit, în trimestrul al
patrulea al anului, jumătate de secol de
căsătorie neîntreruptă. Potrivit primarului Ion Lungu, evenimentul este unul de
recunoştinţă pentru contribuţia în folosul comunităţii, cât şi de respect
pentru „performanţa” atinsă, în condiţiile în care cei celebraţii au trăit în
vremuri grele. „Este un moment important din viaţa dumneavoastră. Sigur, 50 de
ani de căsnicie nu sunt uşori. Sunteţi un exemplu pentru familiile
dumneavoastră, dar, deopotrivă, şi pentru comunitatea noastră. Ne bucurăm că
avem omeni ca dumneavoastră, şi vă mulţumim pentru ceea ce aţi făcut pentru
oraşul nostru. Aţi fost oameni de sacrificiu - aceasta este realitatea - , atât
pe vremea cealaltă, cât şi în aceasta, pentru că pensiile sunt aşa cum sunt.
Tocmai de aceea, Primăria municipiului Suceava, vrea să vă aducă o minimă
recunoştinţă, să marcăm acest eveniment din viaţa dumneavoastră, să-l punctăm,
în aşa fel încât să realizăm o punte peste timp. Vă reînnoiţi jurămintele, cu
prilejul a 50 de la căsătorie, iar cu permisiunea dumneavoastră, o să vă fiu
naş” le-a spus Lungu perechilor semicentenare celebrate.
Fiind la încheiere de an, edilul-şef le-a prezentat aniversaţilor şi rudelor şi apropiaţilor acestora, veniţi să-i felicite, un scurt bilanţ al activităţii desfăşurate împreună cu personalul din subordine, în anul 2019. Primarul a evidenţiat că anul pe cale să ajungă la final a fost „cel mai bun de la Revoluţie încoace”, datorită faptului că în această perioadă s-au „copt” mai multe investiţii totalizând, valoric, aproximativ 85 de milioane de euro. Şeful municipalităţii a vorbit atât despre finanţările nerambursabile elveţiene atrase, despre proiectele europene în curs de materializare, cât şi despre obiectivele realizate cu bani din bugetul local sau cu sume din credite bancare. Remarcat a fost proiectul pentru transportul de călători cu autobuze electrice, reprezentând, practic, „o nouă societate de transport”, cu autobază nouă, staţii de îmbarcare-debarcare cu automate pentru bilete şi cu orar electronic al curselor. Concomitent, diminuarea de 7 ori a costurilor cu combustibilul se va concretiza în acordarea gratuităţii în comun pentru pensionari, Ion Lungu susţinând că Suceava devine un municipiu verde. Şi acesta, întrucât transportul electric, alături de introducerea sensurilor unice şi fluidizarea traficului, contribuie scăderea poluarea în mod considerabil a poluării. Tendinţa vine la pachet cu iluminatul public cu LED; centrala pe biomasă în cogenerare de înaltă eficienţă din Lunca Sucevei; ruta ocolitoare recent dată în circulaţie; cea în curs de amenajare, incluzând noul pod de la Staţia de epurare, dar şi cu viitoarea centură Cumpărătura-Ipoteşti-Salcea. Printre proiectele şi realizările importante pentru comunitate, şeful executivului sucevean a enumerat pe cele construire şi reabilitare de grădiniţe; amenajare a zonei de agrement de pe malul râului Suceava; preluare a Parcului Şipote şi Pădurii Zamca, cu amenajarea viitoare a funicularului şi roţii panoramice; amenajare a parcării supraterane de la Primărie şi reabilitare a stadiului Areni; amenajare a platformelor moderne pentru colectarea deşeurilor; modernizare a două fântâni arteziene şi darea în folosinţă a două mari locuri de joacă pentru copii. Nerealizările au fost cele privind asfaltarea străzilor, primul gospodar al urbei reşedinţă arătând că, „atunci când sunt bani nu este forţă de muncă”. Primarul Sucevei a invitat cuplurile de aur la Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă de pe 27 decembrie, cât şi la manifestările prilejuite de Revelionul 2020, toate având loc pe esplanada Casei Culturii.
„Vă transmitem stima şi consideraţia noastră, iar pentru că se apropie cele mai iubite sărbători de peste an, cele de Crăciun şi Anul nou, vă urez să fiţi sănătoşi, să aveţi un sfârşit an liniştit, cu pacea sufletească, în familiile dumneavoastră, iar noul an să vă aducă mai multă prosperitate şi speranţă. La mulţi ani!” a urat primarul Sucevei celor 16 cupluri care au împlinit 50 neîntrerupţi de căsătorie, cărora le-a înmânat diplome de fidelitate, flori şi câte o recompensă financiară. În final s-a ciocnit câte un pahar de şampanie, iar Ion Lungu s-a fotografiat cu aniversaţii şi cu apropiaţii acestora. În acest an, autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava au sărbătorit 116 de cupluri de aur, iar de când este primar, din anul 2004, Ion Lungu a felicitat 1.457 de perechi care au trăit nedespărţite jumătate de secol.