28 februarie 2012


Judeţul Suceava are 5 mediatori pentru angajarea localnicilor în străinătate

Pe raza judeţului Suceava erau înregistrate, la începutul anului 2012, 5 societăţi care pot intermedia angajarea localnicilor în străinătate. Directorul executiv al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ionuţ Radu Creţuleac, spune că acestea sunt în evidenţă şi funcţionează în conformitate cu prevederile art. 9 lit. e din Legea nr. 156/2000, în cauză fiind Mary&Fany Arbore, Luci Cosm Suceava, York Selection Agency Siret, Arhip 83 Frasin şi Sezer Samet Grămeşti. Creţuleac precizează că agenţii de ocupare a forţei de muncă pot avea activitate de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a acestui serviciu şi dacă au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă. Firmele sunt obligate să aibă organizate o bancă de date cu ofertele şi solicitările de locuri de muncă în străinătate, cu informaţiile referitoare la condiţiile de ocupare a acestora, calificările şi aptitudinile pretinse solicitanţilor, dar şi cu contracte care conţin oferte ferme de slujbe ale persoanelor juridice, persoanelor fizice sau organizaţiilor patronale de peste graniţă.  „Cetăţenii români cu domiciliul în România, care lucrează în străinătate, beneficiază de protecţie în condiţiile stabilite de Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi de acordurile, înţelegerile, tratatele sau convenţiile încheiate de Guvernul României, prin autorităţile competente, cu autorităţile publice similare din alte state”, declară şeful ITM Suceava, Ionuţ Radu Creţuleac