28 februarie 2012


Particularii cu pădure, amendaţi pentru că nu au contracte cu ocoale silvice autorizate   
Aplicarea de amenzi  avut ca efect reducerea volumelor anuale de masă lemnoasă tăiată ilegal
Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava continuă să emită somaţii şi să aplice sancţiuni proprietarilor de păduri care nu încheie contracte de administrare sau de prestări de servicii publice cu structuri abilitate prin lege.  „Ducem, în continuare, o campanie de convingere a deţinătorilor particulari de păduri, în vederea asigurării de servicii silvice prin structuri silvice autorizate”, declară directorul executiv Costel Girigan. Astfel, şeful ITRSV, precizează că, doar în cursul anului 2011, au fost întocmite 90 procese verbale de contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei gospodăririi suprafeţelor private prin intermediul ocoalelor silvice, valoarea amenzilor însumând 71.600 lei. Directorul executiv al ITRSV pune în vedere că, în conformitate cu prevederile Codului silvic, pentru toate categoriile de proprietari este obligatorie administrarea sau, după caz, asigurarea serviciilor specializate prin intermediul ocoalelor silvice. „Pentru ca proprietarii de terenuri forestiere să încheie contracte de prestări servicii, ITRSV Suceava a acţionat preponderent pe latura preventivă, prin informări ale proprietarilor, canale mass media, somaţii şi avertismente, dar şi pe latura coercitivă, prin aplicarea de amenzi contravenţionale, efectul fiind vizibil prin reducerea volumelor anuale de masă lemnoasă tăiată ilegal”, a explicat Costel Girigan. Suceava este judeţul cu cea mai mare suprafaţă de fond forestier din ţară, aceasta ridicându-se la 435.353 de hectare, reprezentând 6,8% din fondul împădurit naţional şi 50,9% din întinderea judeţului. Statul administrează 286,872 de hectare(65,9%), unităţile administrativ-teritoriale - 63.313 de hectare(14,5%), iar persoanele fizice şi persoanele juridice 85.168 de hectare(19,6%).