Aproape 3500 de suceveni sunt în pericol de a rămâne fără drepturile băneşti de asistenţă socială
· Aceştia nu şi-au achitat obligaţiile pe 2011 către bugetele locale
În judeţul Suceava sunt în situaţia de a-şi pierde drepturile de asistenţă socială, pentru o perioadă de 5 luni, 3.423 de beneficiari, a declarat ieri, prefectul Sorin Arcadie Popescu. Şeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu spune că, din totalul amintit, 523 sunt beneficiari ai indemnizaţiei de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul minorului cu handicap, 777 primesc venit minim garantat, iar 2123 sunt titulari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei. Această situaţie este consecinţă a aplicării Ordonanţa Guvernului nr. 124 din 27 decembrie 2011, care reglementează acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi care stipulează că, până pe 31 ianuarie 2012, toţi beneficiarii vor fi verificaţi dacă şi-au achitat obligaţiile datorate bugetele locale, pentru anul trecut. În caz contrar, datornicilor li se va suspenda achitarea sumelor cuvenite. Ordonanţa precizează că, în cazul în care beneficiarul achită obligaţiile de plată într-un interval de 5 luni de la suspendare, plata drepturilor poate fi reluată începând cu luna următoare celei în care au fost onorate impozitele şi taxele locale restante, inclusiv cea a drepturilor cuvenite în perioada de sistare. Dacă în perioada de suspendare obligaţiile nu sunt achitate, plata drepturile băneşti încetează, conform legii. Prefectul a făcut un apel către familiile aflate în această situaţie să îşi achite cu prioritate sumele restante. Pe de altă parte, Sorin Arcadie Popescu solicită administraţiilor locale şi instituţiilor publice implicate să asigure transmiterea operativă a informaţiilor privind efectuarea plăţilor restante, astfel încât beneficiarii să reintre imediat în drepturi. Începând cu anul 2012, pentru menţinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligaţia să îşi achite obligaţiile legale faţă de bugetele locale, pentru bunurile pe care le deţin în proprietate.