06 februarie 2012

Deszăpezire cu prioritate, doar pe străzile principale
·        „Înainte dăm cu lama şi cu antiderapant, în urmă zăpada se depune la loc”, declară primarul Ion Lungu
Gestionarea problemelor generate de vremea rea rămâne o prioritate pentru această perioadă, a declarat ieri, primarul municipiului  Suceava, Ion Lungu, care precizat că, zilnic, se întruneşte comitetul local pentru situaţii de urgenţă. „După previziunile meteorologice, săptămâna aceasta sunt anunţate viscol şi ger. Se fac eforturi deosebite pentru deszăpezirea străzilor şi împrăştierea de antiderapant, însă eficienţa nu este maximă atât timp cât ninge. Prioritatea o reprezintă arterele principale, iar atunci când nu va mai ninge, vom interveni şi pe străzile secundare. Acum parcă ne luptăm cu morile de vânt: înainte dăm cu lama şi cu antiderapant, în urmă zăpada se depune la loc. Rămânem concentraţi, însă, pe asigurarea desfăşurării circulaţiei în condiţii cât de cât normale””, a explicat edilul şef.   Lungu a spus că, din fericire, sucevenii nu au de suferit de pe urma asigurării încălzirii, vulnerabil fiind, însă, sistemul vechi de alimentare cu apă potabilă. „Atunci când se înregistrează temperaturi foarte scăzute, de minus 20 de grade Celsius, aşa cum au fost în ultima săptămână, sistemul din fontă, nereabilitat prin Programul ISPA, poate oricând ceda”, a reliefat şeful municipalităţii, menţionând că deşi s-au ivit disfuncţionalităţi legate de îngheţarea conductelor hidraulice sau pneumatice, autobuzele societăţii de transport local TPL sunt la dispoziţia călătorilor. Nu în cele din urmă, Ion Lungu a subliniat că, în ciuda condiţiilor neprielnice, comandamentul pe proiectele POR în desfăşurare va continua se întâlnească în şedinţă, accentuându-se pe clarificarea aspectelor de natură „funcţională, instituţională şi de proiectare”.