24 februarie 2012


Anul trecut,
35 de suceveni cu handicap grav „au ieşit din sistem”
La începutul acestui an, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Suceava figurau 339 de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi, dintre care 66 pentru minori şi 264 pentru adulţi, alţii 9 aflându-se în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.  Potrivit unei informări a Serviciului de Protecţie Socială al municipalităţii, pe parcursul anului 2011 au încetat 74 de contracte de muncă ale asistenţilor personali astfel, 18 la expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul; 35 prin decesul persoanei cu handicap grav; două în urma plecării dintre vii a asistentului personal; 8 după încadrarea într-un alt grad de handicap, iar altele 11 prin renunţarea la asistentul personal în favoarea primirii indemnizaţiei acordate prin lege persoanei cu dizabilităţi.  În conformitate cu prevederile Ordinului comun al ministrului Sănătăţii şi Familiei şi al ministrului Administraţiei Publice din 2002, numărul asistenţilor personali s-a diminuat, deoarece persoanele cu nevoi speciale pot opta pentru plata unei indemnizaţii lunare echivalentă cu salariul asistentului personal”, se arată în informarea citată, în care se mai precizează că, în prezent,  Serviciul de Protecţie Socială are 219  dosare de persoane cu handicap grav care au solicitat să primească ei însuşi respectiva indemnizaţie. Potrivit reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de muncă cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia bolnavul cu handicap grav domiciliază.
În urmă cu an, în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială a municipiului Suceava figurau 354 de asistenţi personali ai persoanelor cu dizabilităţi, dintre care 63 pentru minori şi 285 pentru adulţi. Astfel, chiar dacă pe parcursul lui 2011 au fost încheiate 57 de contracte noi de muncă, numărul acestora s-a diminuat cu 13.