Anul trecut,
Inspectorii silvici au făcut 84 sesizări penale pentru doborârea ilegală de arborii
· Tăiată abuziv a fost peste 3600 de metri cubi de masă lemnoasă în valoare de aproape 680.000 de lei
Pe parcursul anului trecut, inspectorii silvici suceveni au efectuat 602 de controale în exploatările forestiere, verificările lăsându-se cu 126 de amenzi, în valoare de 151.950 lei. Aşa se arată într-o informare a Inspectoratul de Regim Teritorial de Silvic şi Vânătoare(ITRSV) Suceava care reliefează că, în timpul descinderilor, controlorii au depistat tăierea ilegală a 400 de metri cubi, în valoare de 73.828 lei, neregulile respective lăsându-se cu 8 sesizări penale. În materialul semnat de inspectorul şef Costel Girigan se evidenţiază că, în 2011, inspecţiile în fond forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, s-au concretizat prin parcurgerea a 20.639 de hectare, cu inventarierea a 3.251 de metri cubi de masă lemnoasă tăiată ilegal, şi o valoare de 603.112 lei. Pentru sancţionarea acestor constatări s-au depus 76 de sesizări penale, cumulând 2.821 de metri cubi de masă lemnoasă a cărei valoare este de 514.581 lei. Lucrătorii specializaţi ai Inspectoratului de Regim Teritorial de Silvic şi Vânătoare au avut şi 295 controale la circulaţia materialului lemnos, acţiuni desfăşurate în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean, conform Planului comun „Scutul pădurii 2011”. În urma acestora s-au dat 131 de sancţiuni contravenţionale, amenzi ajungând la 269.000 lei. Verificările au avut ca urmare confiscarea a 912 de metri cubi de material lemnos, respectiv a 668 de metri cubi de lemn de lucru, 160 de metri cubi de cherestea şi a 84 de metri cubi de lemn foc. În perioada Sărbătorilor de iarnă s-au organizat controale la transportul şi valorificarea de pomi de iarnă, confiscându-se 55 de conifere ornamentale. În ceea ce priveşte verificarea provenienţei şi a modului de ţinere a evidenţei masei lemnoase la instalaţiile de debitat material lemnos, depozite şi în pieţele în care se valorifică lemnul, de controale inopinate a avut parte majoritatea operatorilor economici forestieri. Astfel, pe raza judeţului Suceava s-au întreprins 219 de verificări la depozite sau instalaţii de debitat material lemnos, abaterile constatate fiind sancţionate cu 142 de amenzi, care au totalizat 431.500 de lei. Pe durata controalelor întreprinse la instalaţiile de debitare s-au confiscat, fizic, 406 metri cubi de material lemnos, precum şi, valoric, 2.439 de metri cubi.