Comisarii financiari suceveni, activitate intensă împotriva evaziunii fiscale
· Anul trecut, amenzile date şi contravaloarea confiscărilor au însumat milioane grele de lei
Secţia Judeţeană Suceava a Gărzii Financiare a avut, anul trecut, o intensă activitatea pe linia descoperirii şi combaterii evaziunii fiscale. Aşa rezultă dintr-o informare a instituţiei privind acţiunile din anul 2011, vizaţi, în primul rând, fiind agenţii economici care produc ori comercializează produse supuse regimului de accizare, precum şi cei care operează în baza licenţelor de exploatare, autorizaţiilor de valorificare, licenţelor de fabricaţie şi atestatelor pentru distribuirea şi comercializarea en gros de produse supuse regimului de accizare şi autorizaţiilor pentru schimb valutar. De asemenea, în vizor au fost luaţi organizatorii de jocuri de noroc, de tip bingo şi cazino, colectorii şi valorificatorii de deşeuri reciclabile, producătorii şi comercianţii en gros de băuturi alcoolice şi produse din tutun. Conform sursei citate, în sensul celor de mai sus, controlaţi au fost 509 de agenţi economici, lucrătorii Gărzii Financiare dând 298 de amenzi, cu un total de 1,33 de milioane de lei. Valoarea bunurile confiscate se ridică la 194.000 de lei, pe numele a 3 agenţi economici fiind întocmite sesizări penale. Acţiunile în sectoarele exploatării, prelucrării şi comercializării masei lemnoase au avut ca ţintă 438 de operatori economici de profil, scopul controalelor fiind combaterea tăierilor ilegale, a furturilor şi exploatării neraţionale, precum şi a ilegalităţii funcţionării instalaţiilor de debitare şi prelucrare a lemnului. Astfel, comisarii financiari suceveni au aplicat 320 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 891.000 de lei, contravaloarea confiscărilor însumând 77.000 de lei. Pentru un prejudiciu de 163.000 de lei, Garda Financiară Suceava a făcut 8 sesizări penale. Încă 304 de agenţi economici au fost amendaţi cu 895.000 de lei, sancţiunile fiind date după verificări ale mijloacelor de transport ale operatorilor de import-export. Controalele au avut loc în trafic, dar şi zona marilor centre comerciale şi depozitelor en gross, pieţelor, târgurilor şi oboarelor, confiscate, cu aceste ocazii, fiind bunuri în valoare de 137.000 de lei. Pentru prejudiciul de 2.94 de milioane de lei au fost înaintate 8 sesizări penale. Controalele la 206 de agenţi economici din pieţele agro-alimentare, pe linia documentelor de provenienţă a mărfii, autorizaţiilor, certificatelor de producător şi legalităţii actelor şi faptelor de comerţ s-au lăsat cu 147 de amenzi în valoare de 678.000 de lei, confiscări de 10.000 de lei şi cu o sesizare penală.