17 februarie 2012

Renta viageră agricolă, acordată doar după vizarea carnetului
·        Pentru modificarea suprafeţele arendate, înstrăinarea sau dobândirea altora, este necesară o solicitare de reanalizare a dosarului

La 1 martie, demarează procedura de vizare a carnetului de rentier agricol, în vederea acordării rentei viagere aferente anului 2011, anunţă directorul executiv al Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava, Angela Coroleucă. Şefa APIA spune că beneficiarii pot parcurge procedura personal sau prin împuternicit legal cu procură notarială. Rentierii viageri se vor prezenta la Centrul Judeţean al APIA cu carnetul de rentier agricol; actul de identitate în original; documentul privind coordonatele bancare şi, de asemenea, cu contractele de arendare. În cazul în care vizarea carnetului de rentier agricol este solicitată prin mandatar, acesta din urmă va veni cu actul de identitate în original şi în copie, precum şi cu procura autentificată, în original şi în copie. Coroleucă avertizează că, în situaţia deţinerii de documente care fac obiectul acordării rentei viagere agricole şi prin care sunt modificate suprafeţele arendate, sau care dovedesc înstrăinarea sau dobândirea altora, în cursul lui 2011, este necesară o solicitare de reanalizare a dosarului. În acest sens, vor fi prezentate documentelor doveditoare, în original, acestea urmând a sta la baza calculării/recalculării rentei viagere agricole pentru anul 2011.  „În cazul în care s-a depus cerere de reanalizare a dosarului de rentă viageră agricolă, vizarea este posibilă numai după revederea dosarului şi operarea datelor în sistemul electronic”, a pus în vedere Angela Coroluecă. La 1 ianuarie 2011, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava a preluat activitatea desfăşurată de Biroul Judeţean al Oficiului Naţional de Rentă Viageră Agricolă. Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro pe an, pentru fiecare hectar de teren agricol înstrăinat şi echivalentul în lei a 50 euro pe an, pentru fiecare hectar arendat. Beneficiarii sunt persoanele care au vândut terenul sau l-au dat în folosinţă, au avut la data respectivă cel puţin 62 de ani şi au deţinut în proprietate până la 10 hectare de teren.