Aproape 280 de suceveni, prinşi că lucrau la negru
· Numărul celor care prestau fără forme legale s-a diminuat de la peste 500 în 2009, la 300 în 2010 şi 278 în 2011
· Preferate pentru munca ilegală sunt construcţiile, comerţul, agricultura, industria textilă, panificaţia, serviciile, depozitele en gros, supermarketurile şi alimentaţia publică
În anul 2011, Serviciul de control în domeniul relaţiilor de muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a controlat 2.875 de angajatori, sancţionaţi fiind 1433 dintre aceştia. „Prioritare, pentru inspectorii de muncă, au fost depistarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale, atât prin activităţi de control planificate, cât şi prin acţiuni inopinate pe timp de zi şi de noapte, în municipiul Suceava şi în judeţ, precum şi pe profiluri de activităţi”, declară inspectorul şef Ionuţ Radu Creţuleac. Şeful ITM relevă că domeniile de activitate în care se înregistrează cu precădere munca fără forme legale sunt variate şi se referă la construcţii, comerţ, agricultură, industrie textilă, micii transportatori, panificaţie şi industrie alimentară. De asemenea, munca la negru este întâlnită în prestările de servicii, precum cele de pază şi protecţie, service auto, spălătorie auto, frizerie, coafură, în depozitele en gros şi supermarket-uri, dar şi în alimentaţia publică, respectiv în baruri, restaurante, patiserii, cofetării etc. Astfel, cu prilejul verificărilor efectuate, depistaţi au fost 175 de angajatori care întreţineau munca fără forme legale, la aceştia lucrând ilegal 278 de persoane, dintre care 95 de femei si 183 de bărbaţi. În consecinţă în 2011, pentru abaterile constatate în domeniul relaţiilor de muncă valoarea amenzilor aplicate a fost de 2,335 milioane de lei, cele pentru muncă fără forme legale însumând 1,733 milioane de lei. „Ca rezultat al măsurilor întreprinse, s-a constatat scăderea numărului de persoane care lucrează fără forme legale. De asemenea, cetăţenii au început să aibă încredere în instituţia noastră, adresându-se din ce în ce mai des pentru rezolvarea problemelor legate de legislaţia muncii şi colaborând cu inspectorii de muncă”, explică Ionuţ Radu Creţuleac, sublniind că numărul celor care activau la negru s-a diminuat de la peste 500 în 2009, la 300 în 2010 şi 278 în anul anterior.