Scade febra construcţiilor noi
• Consiliului Judeţean a făcut încasări din autorizări de construire cu două treimi mai mici faţă de 2008
Autorizaţiile de construire au adus, anul trecut, sume mai puţin consistente la bugetul judeţean. Cel puţin aşa rezultă dintr-o informare a Biroului de urbanism al Consiliului Judeţean, potrivit căreia, în 2010, au fost eliberate 803 de documente specifice activităţii acestui birou, faţă de 1204 cu un an în urmă. Este vorba despre 102 de autorizaţii de construire comparativ cu 183 în 2009 şi 135 de certificate de urbanism faţă de 404, în acelaşi an. Anul trecut au fost date de asemenea, 388 de avize ale arhitectului şef la certificate de urbanism(101 în 2009), 119 de avize ale arhitectului şef la autorizaţii de construire(165 în anul anterior) şi 59 de avize la documentaţii de urbanism(71 în 2009). De pe urma eliberării actelor amintite, bugetul judeţean s-a ales cu 441.708 de lei raportat la 663.404 lei, cu un minus de 221.692 lei faţă de 2009, respectiv cu aproape o treime mai puţin. Cea mai mare sumă, de 426.601 lei, a fost încasată de pe urma autorizaţiilor de construire. În vistieria judeţeană au intrat mai puţine fonduri comparativ şi cu 2008, când în contul eliberării documentelor în cauză s-au încasat 1,03 milioane lei, adică cu circa două treimi mai mult decât în 2010. De asemenea, de menţionat este faptul că, în 2010, serviciile de specialitate aflate în coordonarea arhitectului şef au coordonat activitatea consiliilor locale cu privire la urbanism şi amenajarea complexă a teritoriului administrativ al judeţului. Astfel, a fost coordonată activitatea de realizare şi actualizare a planurilor urbanistice generale, fiind avizate cele de la Vereşti, Zvoriştea, Calafindeşti, Rădăuţi şi Poieni-Solca. Totodată, s-au dispus măsuri privind limitarea autorizării construcţiilor şi de gestionare a zonelor de protecţie a monumentelor istorice UNESCO şi situ-rilor arheologice.