La parcările subterane, într-o săptămână, lucrări cât în toată luna ianuarie
Vremea bună a dus la intensificarea ritmului lucrărilor de la parcările subterane din centrul Sucevei. Astfel, dacă în perioada geroasă s-au plantat doar câte 6 piloni de stabilizare a pământului, acum, având în vedere şi mărirea zilei, constructorii au ajuns şi la performanţa de 12 piloni zilnic. Astfel, doar într-o săptămână favorabilă de lucru, turnat a fost numărul echivalent de piloni din întreaga lună ianuarie. „La parcări s-a lucrat destul de bine. Într-o săptămână s-au turnat 49 de piloni, ceea ce înseamnă toată cantitatea din luna ianuarie. Faptul că s-a încălzit afară, pentru acest gen de lucrări este un aspect favorabil şi avem certitudinea că, în perioada următoare se va menţine un ritm destul de ridicat. La primul parcaj, consolidarea terenului este destul de avansată, fiind făcuţi peste 300 de piloţi, urmând parcajul al doilea. La acesta, spaţiul pentru intervenţii este mult mai strâmt, de aceea se va lucra cu mai puţine utilaje, respectiv cu 2 din cele 4”, explică edilul şef, menţionând că la începutul lunii mai se va trece efectiv la amenajarea primei locaţii care va adăposti locurile de parcare. Cele două sectoare pentru parcări subterane vor avea 108 locuri şi, respectiv, 55 de locuri, execuţia, inclusiv cea de la străzi şi traseele pietonale, desfăşurându-se într-un interval de 33 luni. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional, valoarea totală a acestuia fiind de 37,8 milioane lei, dintre care 29,8 milioane lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.