Executările silite au adus la buget peste 14% din veniturile pe 2010
Urmare a aplicării modalităţilor de executare silită, la bugetul general consolidat al statului s-a încasat suma de 159,3 milioane lei, realizându-se, astfel, o rată a veniturilor bugetare colectate prin aplicarea procedurii de executare silită, de 14,22%, se reliefează într-o informare referitoare la activitatea de anul trecut a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava. Conform sursei citate, în 2010, pe numele contribuabililor suceveni au fost emise 91.108 de somaţii pentru recuperare unor debite de 358,5 milioane lei. Dintre acestea, 18.931 de somaţii au vizat persoanele fizice, care datorau 59,7 milioane lei, diferenţa de 72.177 de somaţii fiind trimise persoanelor juridice, pentru recuperări de 298,7 milioane lei. Conform informării DGFP, graţie aplicării măsurii de emitere de somaţii, la bugetul consolidat al statului au intrat 119,6 milioane lei. Pe de altă parte, tot în 2010, Finanţele sucevene au stat la originea a 30.031 popriri asupra disponibilităţilor din conturi bancare. Este vorba despre 1.875 de popriri pentru contribuabili persoane fizice, de la care se aştepta recuperarea a 16,2 milioane lei. Persoanele juridice au fost vizate de 28.156 popriri, pentru 87 milioane lei, în total încasându-se 57,1 milioane lei. Finanţiştii au pus 219 sechestre asupra bunurilor mobile, dintre care 6 la persoane fizice şi 213 la persoane juridice, din cele 23,6 milioane lei de adus la buget, recuperându-se 8,8 milioane lei. Pe bunurile imobile s-au pus 142 sechestre de 44,2 milioane lei, valorificate fiind numai 81, în valoare de 1,49 milioane lei.