20 de sportivi suceveni, la „Europa festival” din oraşul partener Laval
Autorităţile din Laval invită reprezentanţii Sucevei la manifestările „Europa festival”, din 7-11 mai 2011, din oraşul francez partener. Manifestarea se adresează tinerilor de pe bătrânul continent, de la Suceava urmând a lua parte 20 de sportivi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava şi Universitatea „Ştefan cel Mare”. „Este un festival care se adresează tinerilor şi la care vor participa 1500 de tineri din toată Europa. Noi am decis să trimitem o delegaţie de 20 de tineri, pentru care vom asigura costurile de transport de circa 4000 de euro, finanţarea urmând a fi aprobată în Consiliul Local”, declară primarul Ion Lungu. Edilul şef spune că a invitat pe omologul din Laval, Guillome Garot, să participe la Zilele Sucevei, din luna iunie. Primarul francez şi-a declinat prezenţa pe motiv de agendă ocupată, promiţând însă, că va veni în România pe 6 şi 7 iulie, când va contrasemna acordul de înfrăţire dintre Laval şi Suceava. În noiembrie 2010, primarul Sucevei, Ion Lungu, a parafat, în Franţa, împreună cu omologul său, Guillaume Garot, un parteneriat de colaborare cu oraşul Laval. Urbea franceză se află în Departamentul Mayenne, Regiunea Pays de Loire, are 55.000 de locuitori, însă, organizată fiind ca zonă metropolitană, aglomerarea urbană respectivă concentrează peste 100.000 de membri. Acordul de parteneriat prevede dezvoltarea de relaţii de colaborare economică, comercială, educaţională, culturală, turistică, sportivă, precum şi pe latura de administraţie publică locală. De asemenea, contacte de schimb reciproc vor avea loc în domeniile protecţiei mediului, medical, şi cel al serviciilor edilitare.