01 martie 2011

Astăzi,

Se lansează campania pe 2011 pentru sprijinul pe suprafaţă
Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava lansează, astăzi, campania de primire a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă. Directorul executiv Angela Coroleucă informează că - până pe 16 mai 2011 - pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii suceveni trebuie să depună o singură cerere de plată la centrele locale APIA de care aparţin, mai puţin agricultorii cu peste 50 de hectare de teren, care trebuie să se prezinte la Centrul judeţean din reşedinţa de judeţ. Coroleucă informează că, în cazul solicitărilor înaintate după 16 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. De asemenea, ulterior datei de 11 iunie 2011, cererile de sprijin nu mai sunt admise la calculul plăţii pentru anul în curs. Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează suprafaţa. Eligibile la plată sunt exploataţiile cu suprafaţa minim 1 hectar, formate din parcele agricole de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei va fi de cel puţin 0,1 hectare. „Invităm pe toţi fermierii interesaţi să acceseze aplicaţia de depunere electronică a cererii IPA on line, pentru a simplifica întregul proces şi pentru a evita erorile de identificare a parcelelor agricole”, declară Angela Coroleucă director executiv al APIA Suceava. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru Campania 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de 907.473.000 euro din FEGA pentru plata unică pe suprafaţă (SAPS).