Fonduri europene pentru reabilitarea Curţii Domneşti
• În acest sens, primăria Suceava se asociază cu Consiliul Judeţean şi Muzeul Bucovinei, intervenţiile efective urmând a fi făcute de firma spaniolă specializată Arena
Municipalitatea suceveană se asociază cu Muzeul Bucovinei şi Consiliul Judeţean în vederea reabilitării Curţii Domneşti, obiectiv istoric important din centrul urbei reşedinţă de judeţ. Asocierea de principiu va fi aprobată în şedinţa deliberativului de săptămâna aceasta, pentru început urmând a fi întocmită documentaţia necesară atragerii de fonduri europene. Conducerea administraţiei locale sucevene a purtat discuţii cu reprezentanţii spanioli de la Arena, firmă specializată în gestionarea proiectelor de patrimoniu istoric, în urmă cu circa o lună acesta din urmă exprimându-şi intenţia de a perfecta un parteneriat de colaborare. „Firma Arena, specializată în reabilitări de situri arheologice, ar dori să aibă o colaborare cu primăria Suceava în ceea ce priveşte reabilitarea Curţii Domneşti, la sfârşitul lunii trecute trimiţând o scrisoare de intenţie în acest sens. Sper ca această colaborare să aibă succes, să găsim o soluţie de reabilitare a Curţii Domneşti. Este un lucru foarte important pentru Suceava, având în vedere că obiectivul se află în centrul municipiului”, a declarat Ion Lungu. Primarul spune că o comisie mixtă de specialişti va stabili condiţiile în care se pot face intervenţiile la obiectivul din centrul municipiului Suceava, punerea în valoare presupunând noi cercetări arheologice, acoperirea cu sticlă, introducerea de utilităţi, amenajarea de alei, precum şi crearea de facilităţi pentru accesul publicului vizitator. Municipalitatea a demarat deja unele lucrări premergătore şi, pe lângă ingienizare, la finele anului trecut a fost finalizat gardul împrejmuitor din fier forjat şi piatră, unul similar celui de la Biserica Domniţelor din imediata apropiere. Curtea Domnească se află în preajma oraşului medieval, în apropierea bisericii „Sfântul Dumitru”, Parcului Şipote, vechiului centru meşteşugăresc al Sucevei, precum şi a Bisericii „Beizadelelor”.