Aproape 180 de acte nelegale emise de autorităţile administraţiei publice locale sucevene
• În topul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care s-au înaintat cereri de reanaliazare sau revocare se situează deliberativele locale Rădăuţi şi Volovăţ, cu câte 5 hotărâri de consiliu local fiecare
Aproximativ 180 de acte emise de autorităţile administraţiei publice locale din judeţul Suceava au fost depistate cu nereguli de compartimentul de control al legalităţii din cadrul Instituţiei prefectului judeţului Suceava. Aşa relevă un raport privind activitatea Prefecturii, potrivit căruia, anul trecut, din totalul celor 50.612 de acte administrative emise de Consiliul Judeţean şi celor 114 autorităţi ale administraţiei publice locale, 166 au fost supuse modificării sau revocării, în timp ce pentru 7 hotărâri de consilii locale şi 2 două dispoziţii de primari s-au formulat şi introdus acţiuni în instanţa de Contencios administrativ. În topul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care s-au înaintat cereri de reanaliazare sau revocare se situează deliberativele locale Rădăuţi şi Volovăţ, cu câte 5 hotărâri de consiliu local fiecare. În ordine vin, apoi, consiliile locale din Voitinel, Rîşca, Fîntînele, Rădăşeni, Ilişeşti şi Cîmpulung Moldovenesc, cu câte 3 hotărâri în neregulă. De menţionat este şi faptul că, în 2010, Prefectura a solicitat Tribunalului Suceava dizolvarea de drept a consiliilor locale din Slatina, Cornu Luncii, Dorneşti şi Ipoteşti. Potrivit legii, un consiliu local poate fi dizolvat în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni, consecutiv, deşi a fost convocat potrivit prevederilor legale; atunci când în 3 şedinţe consecutive nu a adoptat nicio hotărâre, precum şi în situaţia în care numărul consilierilor se reduce sub jumătate şi nu mai poate fi completat cu supleanţi. În 2010, în judeţul Suceava au fost emise 194 de hotărâri de Consiliul Judeţean, 431 de dispoziţii ale preşedintelui Consiliului Judeţean, 6847 de hotărâri ale consiliilor locale şi 43.140 de dispoziţii ale primarilor. Legea prevede că, în exercitarea atribuţiei cu privire la verificarea legalităţii actelor administrative, prefectul - cu cel puţin 10 zile înaintea introducerii acţiunii în contenciosul administrativ - solicită, cu motivarea necesară, reanalizarea, modificarea sau, după caz, revocarea actului socotit nelegal.