Ultimele ninsori au dat peste cap programul de reparare a străzilor
• „După aceste ninsori apar tot mai multe gropi în carosabil şi va trebui să le reparăm”, subliniază şeful administraţiei locale, Ion Lungu
Ultimele căderi de precipitaţii solide din municipiul Suceava au dat peste cap intervenţiile de acoperirea a gropilor şi repararea a carosabilului. „După aceste ninsori apar tot mai multe gropi în carosabil şi va trebui să le reparăm”, relevă şeful administraţiei locale, Ion Lungu. Edilul şef spune că săptămâna aceasta trebuia să demareze asfaltarea pe „Alexandru cel Bun”, cea mai afectată stradă de pe urma lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare, însă, din cauza condiţiilor nefavorabile, reparaţiile au fost amânate pentru începutul lunii viitoare. „A fost o iarnă lungă, iar acum avem parte o primăvară capricioasă. Am planificat ca din această săptămână să demarăm lucrările de asfaltare, în primul rând cu strada Alexandru cel Bun, însă vremea ne pune piedici. Aşteptăm să se încălzească, astfel încât să intre în funcţiune şi staţiile de asfalt”, declară primarul Ion Lungu, adăugând că lucrările vor începe după 1 aprilie, cel mai probabil cu o săptămână întârziere. În acest an urmează a fi reparate 35 de străzi, inclusiv cele 14 cuprinse în proiectul finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, bugetul total al intervenţiilor fiind de 60 de milioane de lei, adică de aproape 15 milioane de euro.