Lungu dă doi la sută din impozitul pe venit pe avioane
• Primarul recomandă salariaţilor executivului să contribuie, de asemenea, la procurarea unui avion pentru situaţiile de urgenţă medicală
Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că va ceda 2% din impozitul pe venit, calculat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, în contul Fundaţiei „SMURD”. Edilul şef spune că este de acord cu procurarea unui avion necesar transportării rapide a bolnavilor grav în centrele medicale specializate din ţară. Ân acest sens, primăria municipiului reşedinţă este partener cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” a judeţului Suceava, în urma acestuia fiind făcută publicitate prin intermediul afişelor şi pliante informative. „Primăria municipiului Suceava va sprijini campania de redirecţionare a 2% din impozitul pe venit către Fundaţia . Eu, personal, voi dona 2% din impozitul pe venit, pentru că aşa cum se ştie, este o acţiune pentru a cumpăra un avion în cazuri de urgenţă medicală. Este o acţiune binevenită şi fac apel şi la sucevenii care vor să doneze cei 2% să facă, noi fiind parteneri cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă”, declară ocupantul fotoliului din Areni. Ion Lungu menţionează că a recomandat şi angajaţilor din subordine să facă acelaşi lucru.