Drumuri reparate de „mântuaială”
• „Achităm accize şi taxe ca în Uniunea Europeană, însă nu apucăm să ne bucurăm şi de confortul din Europa”, evidenţiază Aurel Jescu, vicepreşedinte judeţean al PRM Suceava
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Aurel Jescu, a remarcat, într-o conferinţă de presă, calitatea necorespunzătoare a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor judeţene. Responsabilul PRM a dat ca exemplu drumul judeţean Suceava-Ipoteşti-Bosanci-Udeşti-Liteni-Dolhasca, acesta aflându-se într-o situaţie precară din cauza mulţimii de găuri apărute în carosabil în sezonul rece. „Am fost tare bucuros că a nins, bunul Dumnezeu având grijă ca gropile, de la cele mai mici, până la cele mai mari, fiind astupate de zăpadă. Însă, acum, se topeşte, găurile apar din nou iar şoferii îşi rup maşinile în două, îşi distrug jantele, planetarele şi capetele de bară”, arată oficialul peremist.
Jescu precizează că mai rău este altceva, şi anume faptul că lucrările de primenire a şoselei respective au fost terminate nu mai departe decât la finele toamnei trecute. Viceliderul PRM opinează că nu este firesc ca, după ce din luna mai şi până în octombrie 2010 s-a tot intervenit cu plombări şi asfaltări, lucrarea în cauză să nu ţină nici măcar o iarnă. Acesta spune că, în timp ce plătesc accize la combustibili la nivelul celor europene şi taxe de drum şi de poluare şi mai mari, şoferii români nu ajung să se bucure de o infrastructură rutieră de calitate celei din Uniunea Europeană. „Ne întrebăm cu toţii, ce se întâmplă cu acei bani adunaţi din taxa de poluare, taxa de drum şi accize, care nu se mai întorc înapoi la drumuri? Nu există nici drumuri judeţene sau naţionale, nici autostrăzi, iar românul continuă să tot plătească. Au trecut ani întregi, achităm contribuţii ca în Uniunea Europeană, însă nu apucăm să ne bucurăm şi de confortul din Europa”, evidenţiază Aurel Jescu. Vicepreşedintele judeţean al PRM susţine că ar trebui importate tehnici europene de reparare şi întreţinere, deoarece la soluţiile proaste folosite „drumarii” autohtoni, „bitumul turnat este spălat la prima ploaie”.