01 martie 2011

Mulţumiri” pentru mărirea pensiei cu 20 de lei
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă, a „mulţumit”, într-o conferinţă de presă, coaliţiei de la guvernare pentru mărirea pensiei. Cerlincă spune că avea o pensie de 570 de lei, iar în urma aplicării prevederilor legale privind grupele de muncă, a mai primit încă 20 de lei. Aceasta după ce 35 de ani a lucrat în mediu toxic la o fabrică de mobilă din municipiul Suceava. Viceliderul PRM Suceava spune că, de multe ori, s-a plâns că premierul Boc nu-şi face treaba, însă, atunci când a primit cuponul poştal, a trăit adevărate clipe de „bucurie”, pensia crescându-i până la 590 de lei pe lună. „După 35 de ani de muncă, mă simt într-adevăr răsplătit. De aceea, mulţumesc Guvernului şi premierului că dau dovadă de generozitate cu pensionarii, cărora le fac pensiile cât mai mari. Acum, cu aceşti bani pot cumpăra lumânări, să mă rog la Dumnezeu, ca atunci când vor ajunge pensionari, politicienii actuali să primească o pensie la fel de mare ca a mea”, a declarat ironic Cerlincă. Vasile Cerlincă spune că majoritatea pensionarilor suceveni au avut parte de o majorarea de acelaşi ordine de mărime, bani care nu ajută cu mare lucru. Aceasta mai ales în condiţiile creşterii TVA, scumpirii alimentelor, majorării tarifelor la utilităţi, sporirii ratei inflaţiei şi, implicit, ale scăderii puterii de cumpărare.