16 noiembrie 2009


PRM nu este lăsat să vină la putere, pentru că ar strica jocurile mafioţilor
PRM Suceava combate ideea democrata-liberalului Orest Onofrei, potrivit căreia, la 20 de ani de la Revoluţie, România este obligată să aleagă doar între modelele Iliescu şi Băsescu, cu menţiunea senatorului sucevean că şansa ţării noastre ar fi, bineînţeles, preşedintele în funcţie, Traian Băsescu. „Îl asigur pe dl Onofrei că, în România, există modele adevărate, oameni competenţi şi patrioţi, dar nu sunt lăsaţi să vină la putere, pentru că ar strica jocul mafioţilor”, a declarat, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă. Dl. Cerlincă îi reaminteşte senatorului Onofrei că, pe vremea când era la PNŢCD, modelul său era preşedintele Emil Constantinescu şi că, în circumstanţele actuale, atât modelul Iliescu, cât şi modelul Băsescu, pot aduce dezastrul în România.
Viceliderul PRM Suceava constată că actualul chiriaş de la Cotroceni, Traian Băsescu, lasă în urmă aproape 1 milion de şomeri, milioane de români plecaţi să câştige în străinătate, o datorie externă ce bate înspre 100 de miliarde de dolari, precum şi 80% din populaţie săracă şi cu pensie de mizerie. În opinia dlui Cerlincă, modelul Băsescu poate fi caracterizat, de asemenea, prin mişcări sociale, învăţământul care este la pământ, spitalele pline şi cu bolnavi lăsaţi fără medicamente, precum şi prin FMI care întoarce spatele României. Vasile Cerlincă este şi împotriva panourilor pe care tronează inscripţia „Sunt Gheorghe Flutur şi vă spun:/Traian Băsescu-i cel mai bun”. Vicepreşedintele PRM are propria sa variantă în versuri pentru candidatul preferat: „Viitorul preşedinte,/Om frumos cu multă minte,/Patriot de când îl ştim,/Numele lui este Vadim”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu