Proprietarii de apartamente refuză să achite contravalorea lucrărilor de anvelopare termică
· În municipiul Suceava sunt cuprinse în programul de creştere a eficienţei energetice 16 imobile de locuit, beneficiarii spunând că îşi vor onora obligaţiile financiare doar după încheierea lucrărilor
Beneficiarii lucrărilor de anvelopare termică a blocurilor din municipiul din Suceava sunt exagerat de pretenţioşi, s-a precizat ieri în cadrul comandamentului de la Primărie cu constructorii, în care s-a precizat că unii dintre preşedinţii asociaţiilor de proprietari în cauză stau pe capul responsabililor de şantier zi lumină. Primarul Ion Lungu le-a cerut reprezentanţilor firmelor de construcţii ca, acolo unde nu se exagerează, să să dea dovadă de solicitudine şi să colaboreze cu proprietarii imobilelor, pentru că „clientul nostru este stăpânul nostru”. Pe de altă parte, în timpul discuţiilor s-a remarcat că două dintre blocuri vor fi date gata în cursul săptămânii viitoare, în timp ce la altele execuţia este în diferite stadii, apropiindu-se la jumătate din graficul asumat. Excepţie face un bloc cu 4 scări de pe strada ”Zorilor”, la care s-a impus suplimentarea numărului de muncitori. De asemenea, slab se stă la montarea tâmplăriei şi geamurilor termopan, societăţile la care acestea din urmă au fost comandate întârziind să le livreze. Lucru de neînţeles, din moment ce asemenea societăţi „se găsesc pe toate drumurile”, iar comenzile pe care le au sunt în scădere faţă de anul trecut. Edilul şef le-a recomndat constructorilor să factureze lucrările efectuate, astfel încât, de săptămâna viitoare, să se facă plăţi atât din fondurile alocate de Guvern, din cele de la bugetul local, cât şi din cota care revine proprietarilor de apartamente. În ceea ce priveşte asociaţiile, s-a semnalat faptul că mulţi dintre beneficiari refuză să-şi onoreze partea lor de participare financiară, motivând că o vor achita doar la încheierea execuţiei. „Reglementările în vigoare prevăd că, funcţie de situaţiile de lucrări, proprietarii de apartamente trebuie să plătească, pe etape, parte lor de contribuţie”, a iterat primarul Ion Lungu, splicind şefului compartimentului specializat al executivului să se ocupe special de acest aspect. În municipiul Suceava sunt cuprinse în programul de creştere a eficienţei energetice 16 imobile de locuit, termenul iniţial avansat de primărie pentru terminarea lucrărilor fiind data de 30 noiembrie. Investiţiile sunt finanţate în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de la beneficiari.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu