17 noiembrie 2009



Primarul Ion Lungu îşi va lua cele 8 zile de concediu fără plată
· Edilul şef crede că liberele forţate nu vor afecta activitatea municipalităţii
Concediul fără plată în care vor trebui să plece obligatoriu bugetarii nu va afecta activitatea primăriei municipiului Suceava. Cel puţin aşa susţine primarul Ion Lungu, care a declarat, ieri, că angajaţii din administraţia locală îşi vor lua libere neplătite, prin rotaţie, câte 4 zile în noiembrie şi altele 4 pe parcursul lunii viitoare. Edilul şef spune că inclusiv domnia sa şi adjuncţii din subordine se vor conforma prevederilor legale
„În conformitate cu legislaţia privind reducerea cheltuielilor în sectorul bugetar, în noiembrie şi decembrie salariaţii primăriei municipiului Suceava vor merge, prin rotaţie, câte 4 zile în fiecare lună, în concediu fără plată. Toată lumea din primăriei, în frunte cu primarul, va avea acest concediu”, precizează Ion Lungu, adăugând că de regimul în cauză au parte atât lucrătorii aparatului propriu al executivului, cât şi angajaţii de la Poliţia Comunitară, Direcţia Domeniului Public şi Direcţia Administrării Pieţelor. Excepţie fac cele 52 de cadre medicale de medicină şcolară preluate de administraţia municipală de la Ministerul Sănătăţii, care, pe fondul gripei noi, vor avea doar zile de muncă cu program redus. „Acestora li se va scădea echivalentul zilelor de concediu fără plată, în echivalent de ore, prin reducerea programului de lucru”, a explicat edilul şef.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu