29 noiembrie 2009


Sediu pentru Direcţia de cultură a municipalităţii
·
„Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, nu avem un imobil adecvat pentru activitatea culturală”, spune primarul Lungu
Direcţia de cultură a primăriei Suceava va avea, de anul viitor, un sediu propriu. Anunţul este făcut de către şeful administraţiei locale, Ion Lungu, care a precizat că structura din cadrul executivului va avea la dispoziţie unul dintre corpurile de clădire ale grădiniţei „Aşchiuţă”, trecută prin intervenţii de modernizare. Dl Lungu arată noua locaţie este una cu rezonanţă istorică şi prezintă toate facilităţile pentru o activitate în condiţii prielnice. „Voi propune Consiliului Loca lca respectiva clădire să aibă ca destinaţie găzduirea sediului Direcţiei de cultură. Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, nu avem un imobil adecvat. Având în vedere faptul că, la activitatea culturală nu avem niciun fel de patrimoniu, încercăm acum să-l construim prin Centrul cultural Bucovina, printr-o clădire 100% culturală pentru municipiul Suceava, care va funcţiona în fostul cinematograf modern, aflat în curs de reabilitare”, a spus primarul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu