Municipiul Suceava a primit bani pentru căldură şi confort
Prin ordin al ministrului Economiei, municipiului Suceava este susţinut în demersurile de modernizarea a sistemul centralizat de termoficare. Astfel, în cadrul Programului naţional pentru creşterea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie în sectorul public, municipalităţii sucevene i se alocă fonduri de 1,5 milioane de lei(15 miliarde de lei vechi). Suma a fost prinsă în bugetul local în ultima şedinţă a Consiliului Local, prilej cu care s-a operat rectificarea în plus a subcapitolului referitor la retehnologizarea centralelor termice şi electrice de termoficare, pentru finanţarea programului „Termoficare 2006-2006”- Căldură şi confort”. Modernizarea sistemului de transport al energiei termice din reşedinţa de judeţ include magistralele nr. 1, 2 şi 3. Acestea din urmă însumează 5,3 km de conductă, banii provenind, în proporţie covârşitoare”, din Proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”. Afectate de lucrări sunt circa 30 de străzi de pe traseul Piaţa Centrală-Primărie, Piaţa Centrală-Cartierul „George Enescu”-Cartierul Obcini şi Complexul comercial „Bila”-Cartierul ”Cuza Vodă”-Punctul termic nr. 6. De asemenea, modernizarea vizează şi 5 puncte termice din Obcini, Zamca, Centru şi Burdujeni.
15 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu