06 noiembrie 2009


Proiecte de 4,4 milioane de euro în sistemul asistenţei sociale sucevene
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului Suceava, unitatea subordonată Consiliului Judeţean, gestionează proiecte cu finanţare europeană şi judeţeană în valoare de 4.4 milioane de euro. Anunţul este făcut de vicepreşedintele administraţiei judeţene, Vasile Ilie, care a declarat că o parte dintre acestea au fost deja materializate, iar altele sunt în curs. Este vorba despre 8 proiecte cu finanţare externă şi altele 3 cu fonduri de la bugetul judeţean. Vasile Ilie dă ca exemplu proiectul „Transfer de competenţe şi formare de abilităţi. Extindere echipă mobilă”, în urma căruia au fost date în folosinţă 3 puncte de lucru la Fălticeni, Gura Humorului şi Siret. Acestea oferă servicii de logopedie, kinoterapie, consiliere psihologică şi specială pentru un grup ţintă de 315 copii, dintre care 50 cu dizabilităţi de comunicare, 90 de minori cu părinţi plecaţi în străinătate şi 75 de copii cu unic întreţinător. De asemenea, la Ostra în octombrie a fost dat în folosinţă Centrul rezidenţial destinat copilului care prezintă comportament delicvent, acesta acordând servicii de specialitate minorilor care au tendinţe antisociale. Pentru Centrul cu destinaţie multi-funcţională de la Gura Humorului este semnată cererea de finanţare. Obiectivul urmează a găzdui 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecţie, scopul asistenţei fiind inserţia socială şi profesională a acestora. La această dată este aprobat programul şi se întocmeşte studiul de fezabilitate pentru Centrul multifuncţional destinat victimelor violenţei în familie. Capacitatea clădirii este de 12 locuri, scopul proiectului fiind acordarea de rezidenţă, pe perioadă determinată, victimelor violenţei domestice, precum şi a unor servicii specializate de consiliere juridică sau psihologică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu