24 noiembrie 2009


Ca la cutremur, după constructorii de la reţelele de termoficare şi apă-canalizare
· Primarul Ion Lungu le-a atras atenţia reprezentanţilor firmelor constructoare să lucreze îngrijit şi să adune mizeria de după ei
· Pentru că nu s-a conformat, inspectorii primăriei ar putea amenda pe unul dintre executanţi
Conducerea administraţiei municipale sucevene se declară nemulţumită de modul în care înţeleg constructorii de la reabilitarea termoficării şi reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare să aducă terenul la starea iniţială. Primarul Ion Lungu le-a atras atenţia reprezentanţilor firmelor constructoare să lucreze îngrijit şi să adune mizeria de după ei. Edilul şef s-a referit în principal la Test Prima, executant la conductele de distribuţie a agentului termic care a lăsat dezastru în urma intervenţiilor din centrul Sucevei. Responsabilii executivului local i-au atenţionat pe cei de la societatea în cauză să facă ordine, iar pentru că aceştia nu s-au conformat, inspectorii primăriei i-ar putea amenda. „Aţi lăsat ca după cutremur, se vede ce gospodari sunteţi!”, a spus dl. Lungu reprezentantului constructorului în culpă, menţionând că au fost abandonate pavele sparte pe scuarele cu flori şi că pilonii de pe marginea carosabilului nu sunt montaţi la loc. ”Urecheate” au fost şi firmele TMUCB şi Pfeifer de la extinderea alimentării cu apă şi a canalizării. Deşi lucrările au fost executate şi acum un an, pe unele străzi din Burdujeni-sat nu se poate circula bine nici la această dată. „Sunt străzi în Budujeni-sat în care nu se poate circula. Am intervenit noi, cu utilajele noastre şi cu oameni şi am pus a balast, însă atribuţiile de aducere la starea iniţială revenea constructorilor”, a precizat Ion Lungu. În cadrul comandamentului de ieri constructorii s-au angajat ca, până la finele acestei săptămâni, să betoneze şi să asfalteze ultimele porţiuni din terenul afectat din cauza intervenţiilor la conductele de termoficare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu