Pentru că nu se prezintă să le ridice,
Primăria va duce zahărul şi făina gratuite la uşile sucevenilor îndreptăţiţi
· Doar 50% din cantităţile din stocurile comunitare au fost distribuite până în prezent, diferenţa riscând să se deprecieze în depozite
Produsele subvenţionate de Uniunea Europeană vor fi distribuite şi la domiciliul beneficiarilor. Anunţul este făcut de şeful administraţie locale, Ion Lungu, care precizează că s-a ajuns la această soluţie după ce s-a constatat că potenţialii beneficiari nu s-au prezentat la sediul primăriei din Burdujeni, pentru a-şi ridica făina şi zahărul acordate cu titlul gratuit. Dl. Lungu spune că doar 50% din potenţialii beneficiari au venit să-şi ia dreptul, condiţii în care, după turul doi al alegerilor prezidenţiale, în scopul evitări conotaţiilor politice, persoanele cu probleme deosebite vor primi acasă respectivele cantităţi. Este vorba despre câte 15 kg de făină albă şi 4 kg de zahăr, municipiului Suceava fiindu-i alocate peste 95 de tone din primul produs şi 25 de tone din cel de al doilea. „Rugăm cetăţenii care ştiu că au dreptul la aceste produse să se prezinte şi să le ridice de la sediul primăriei din Burdujeni, pentru că există riscul de a se deteriora”, a spus şeful municipalităţii. Ion Lungu spune că, paradoxal, în timp ce unii dintre locuitorii municipiului dau dovadă de lipsă de interes, alţii vin în audienţă pentru a fi trecuţi şi ei pe listă. Anul acesta vor beneficia de ajutor în făină şi zahăr, beneficiarii de venit minim garantat, şomerii indemnizaţi, pensionarii cu pensii mai mici de 400 de lei şi persoanele cu handicap grav sau accentuat. Produsele alimentare provin din stocurile comunitare de intervenţie destinate celor mai defavorizate persoanelor, finanţarea asigurându-se din Fondul European de Garantare Agricolă(FEGA), în cadrul schemelor de reglare a pieţei.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu