17 noiembrie 2009


În urma lucrărilor de la termoficare,
Cartierul Zamca arată ca după război
· „Se lucrează total neîngrijit, lumea trebuind să meargă cu cizmele până la jumătate în noroi”, reliefează primarul Ion Lungu
Cartierul Zamca arată ca după război. Cel puţin aşa a evidenţiat şeful administraţiei locale, Ion Lungu, la întâlnirea cu responsabilii din cadrul programului de reabilitare a magistralelor şi reţelelor secundare de transport al agentului termic, precum şi de modernizare a punctelor termice. Dl. Lungu a făcut afirmaţia pe fondul ritmului nesatisfăcător al lucrărilor de aducere a terenului la starea iniţială, constructorii angajându-se să le încheie până pe 20 noiembrie. Aceasta în condiţiile în care precipitaţiile din ultima perioadă au îngreunat înaintarea demersurilor de refacere şi, pe de altă parte, au creat disconfort sucevenilor care locuiesc în zonele afectate de intervenţii. Astfel, s-a constatat că, pe toată întinderea oraşului, gropile nu au fost în totalitate acoperite şi că, reconstruirea trotuarelor, betonările şi asfaltările sunt rămase în urmă. „Zamca este ca după război. Se lucrează total neîngrijit, lumea trebuind să meargă cu cizmele până la jumătate în noroi”, a reliefat Ion Lungu. Edilul şef le-a spus societăţilor constructoare să acopere toate canalele de la reţelele la care au intervenit, întrucât, „vine iarna, ninge, iar oamenii riscă să cadă în gropile mascate de zăpadă”. „Vă rog să finalizaţi lucrările, pentru că vine iarna, cad oamenii în gropi şi îi vom avea pe conştiinţă. Nu mai avem altceva de aşteptat, pentru că temperatura scade sub zero grade şi nu se va mai putea turna beton”, a accentuat primarul Ion Lungu. Şeful administraţiei locale a remarcat întârzierile de pe bulevardul „George Enescu”, Calea Ocinilor şi bulevardul „Corneliu Coposu”, precum şi cele de pe strada „Armenească”, prestatorii în cauză angajându-se ca refacerea să se finalizeze în săptămâna aceasta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu