> Decizia survine numărului mare al accidentelor de circulaţie
din judeţ, cât şi al celui în creştere al persoanelor depistate sub influenţa
acestor substanţe
Consiliul
Judeţean Suceava sprijină financiar îmbunătăţirea şi extinderea capacităţii de
analizare a probelor prelevate de la şoferii suspectaţi de conducere sub
influenţa drogurilor. În acest sens, aleşii locali urmează a aproba alocarea, din bugetul judeţului, a
unei sume de 1,33 de milioane de lei Spitalului Clinic de Judeţean de Urgenţă
„Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Fondurile vor fi disponibilizate „în vederea
dotării Serviciului Judeţean de Medicină Legală Suceava cu un echipament LC-MS
pentru efectuarea testelor de determinare a substanţelor psihoactive.
Propunerea legislativă este înaintată „având
în vedere numărul mare al accidentelor de circulaţie, cât şi cel al persoanelor
depistate sub influenţa acestor substanţe”. „Suma de 1,33 de milioane de lei este alocată suplimentar
din bugetul propriu al judeţului, potrivit noilor necesităţi de finanţare
identificate şi fundamentate de conducerea unităţii sanitare” se arată în
proiectul de hotărâre pentru rectificarea bugetului judeţului Suceava. În
primul trimestru al anului 2024, pe drumurile publice din judeţul Suceava au
fost înregistrate 23 de accidente de circulaţie grave, acestea soldându-se cu
decedarea a 15 persoane. Încă 11 persoane au fost rănite grav, iar altele 11 au
suferit leziuni uşoare.