În primele 4 luni ale anului 2024
Mult mai multe decese decât
naşteri
- Judeţul Suceava a
înregistrat un spor natural negativ de 382 persoane, acesta fiind de peste 3 ori
mai mare decât cel din acelaşi interval al anului 2023
În luna aprilie a anului 2024, în judeţul Suceava s-au înregistrat 606
de născuţi vii, număr în creștere cu 122 copii faţă de luna martie, se arată în
Buletinul statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, potrivit
căruia, în comparaţie cu aprilie 2023, numărul copiilor născuţi vii a scăzut cu
8. Conform sursei citate, în aprilie
2024 au decedat 608 de persoane, consemnate fiind cu 23 de decese mai multe față
de martie 2024, însă cu 22 decese mai puţin în raport cu luna aprilie 2023.
Astfel, în luna aprilie a anului acesta, în judeţul Suceava numărul născuţilor
vii a fost mai mic faţă de numărul deceselor, sporul natural, adică diferenţa
dintre naşteri şi decese, fiind negativ, de 2 persoane. În Regiunea de
Dezvoltare Nord-Est, în luna aprilie 2024 sporul natural al populaţiei a fost
negativ, de 1.001 de persoane, la fel ca cel de la nivel naţional, cel de 7.101
de persoane. Conform Buletinului statistic lunar, în intervalul 1 ianuarie-30
aprilie 2024, judeţul Suceava a înregistrat spor natural negativ de 382
persoane, însemnând mai mult decât triplu, în comparaţie cu cel din perioada
omoloagă a anului 2023, unul negativ, de 104 de persoane. În altă ordine de
idei, în aprilie 2024, în judeţul Suceava s-au oficiat 130 de căsătorii, cu 34 mai
puţine faţă de luna anterioară anului în curs şi cu 64 de căsătorii în minus
comparativ cu aprilie 2023. În conformitate Buletinul statistic lunar al
Direcţiei Judeţene de Statistică Suceava, în aprilie 2024 s-au pronunţat 66
divorţuri, numărul acestora fiind mai
mare cu un divorț faţă de martie, însă mai mic cu 27 în comparaţie cu numărul
divorţurilor din aprilie 2023.