24 iulie 2024

 Jumătate de miliard de euro, valoarea  proiectelor gestionate la Primăria municipiului Suceava

> „Facem tot ce putem să nu pierdem niciun proiect european”, a declarat primarul Ion Lungu, precizând că în implementare, pregătire şi depuse sunt 50 de asemenea proiecte  


Pentru exerciţiul financiar 2021-2027, valoarea celor 27 de proiecte în curs de implementare la Primăria Sucevei se ridică la 182,424 de milioane de euro.  Anunţul a fost făcut ieri, de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia încă un număr de 4 proiecte de 48,18 de milioane de euro sunt depuse şi se află în faza evaluării, rezultând, astfel, un total de 230,604 de milioane de euro. Conform edilului-şef sucevean, alte 10 proiecte parcurg etapa pregătirii, valoarea acestora însumând 70,38 de milioane de lei. „În cazul unora dintre ele nu a apărut ghidul solicitantului şi nu au fost lansate apelurile, de ceea aşteptăm acest lucru, în mod special în cadrul Programului Operaţional Regional. Astfel, totalul proiectelor în implementare, pregătire şi depuse este de 300,986 de milioane de lei. Totodată, după cum se ştie, la Comisia Europeană am depus contractul pentru Climatic City, cu un portofoliu de proiecte de 400 de milioane de euro. Dintre acestea jumătate sunt prinse şi în categoria proiectelor în implementare, cum ar fi parcul fotovoltaic şi reabilitarea reţelelor termice. Drept urmare, totalul celor 50 de proiectelor pe care le gestionăm astăzi, se ridică, valoric, la 500,986 de milioane de euro. Iată că, lucrurile merg destul de bine, şi facem tot ce putem să nu pierdem niciun proiect european”, a declarat Ion Lungu, primarul Sucevei.