Licitaţie pentru implementarea proiectului
de dezvoltare a învăţământului dual la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”
> „Sperăm ca acesta să fie
adjudecat şi să trecem la treabă” a declarat primarul Ion Lungu, arătând că investiţia
este de 2 milioane de euro, cu implementare în 24 de luni
Pe 23 iulie, a avut loc licitaţia pentru adaptarea sistemului de
educaţie la evoluţia tehnologică la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”,
informează Ion Lungu, primarul Sucevei. Edilul-şef reliefează că acesta este
cel dintâi proiect depus de Primărie la Agenţia de Dezvoltare Regională din Piatra
Neamţ, în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027. În cursă, cu oferte au
venit doi competitori, respectiv Con Bucovina Suceava şi asocierea Servant
Solution şi Cornell’s Floor Botoşani. „Este un proiect
de peste 11,19 milioane de lei, respectiv de aproximativ 2 milioane de euro. Sunt
înregistrate două oferte, este un proiect important, sperăm ca acesta să fie
adjudecat şi să trecem la treabă” a declarat primarul Ion Lungu. La începutul
lunii aprilie 2024, Primăria Suceava a semnat, la Agenţia de Dezvoltare
Regională Nord-Est, contractul de finanţare pentru proiectul care vizează reabilitarea
şi modernizarea pentru învăţământul dual a infrastructurii şcolare de la Colegiul
Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, perioada de implementare fiind de 24 de luni.
În acest exerciţiu financiar al Uniunii Europene, Primăria municipiului Suceava
a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est două proiecte pentru
extinderea învăţământului dual. Pe lângă proiectul de reabilitare şi
modernizare de la Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza”, de menţionat este şi cel de la Colegiul Tehnic
„Samuil Isopescu”, cu o valoare de 15 de milioane de lei, finanţarea fiind
disponibilă tot în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027.