03 iulie 2024

 


Conform barometrului de performanţă urbană

Municipiul Suceava este pe locul al şaselea la atragerea efectivă de finanţări europene nerambursabile în ultimii 5 ani

> Cu 5.240 de lei pe cap de locuitor, reşedinţa de judeţ   surclasează municipii precum Iaşi, Oradea, Alba Iulia, Timişoara, Cluj Napoca, Arad, Constanţa, Bucureşti şi Braşov    

> La „dinamismul cultural, social şi geografic”, Suceava este pe a opta poziţie,  viaţa culturală a oraşului crescând prin crearea infrastructurii pentru cultură şi organizarea de evenimente

Municipiul Suceava face parte dintre cele mai performante 15 municipii reședință de judeţ din România, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu. Aceasta potrivit City Index 2024, barometrul de performanţă urbană publicat de Institutul pentru Oraşe Vizionare, edilul-şef apreciind că  plasarea generală pe poziţia a unsprezecea în acest clasament este una onorantă. „Suceava este pe locul al unsprezecelea în ceea ce priveşte performanţa municipiilor reşedinţă de judeţ din România, depăşind oraşe cum ar fi Craiova, Piteşti, Arad, Bacău, Galaţi şi Ploieşti.  Şi acest clasament arată, încă o dată, că lucrurile în oraşul nostru merg pe un drum bun”  reliefează Lungu. 


La întocmirea clasamentului au fost luaţi în calcul trei indicatori, respectiv cei de „calitate”, „prosperitate” şi „vibraţie”, în ceea ce îl priveşte pe cel dintâi Suceava  ocupând poziţia a douăsprezecea. La capitolul, „prosperitate”, Suceava este pe locul al douăzecilea, Lungu identificând drept cauză lipsa autostrăzilor. „Aici, problema este cunoscută, nefiind una nouă, însă aceasta are şi o rezolvare care înseamnă autostrăzi. Autostrăzile vor aduce investitori, vor aduce prosperitate” a opinat şeful municipalităţii. Tot în cadrul  acestui capitol, pe partea de atragere de fonduri europene în ultimii 5 ani,, Suceava deţine „un onorant loc 6”, fiind înaintea municipiilor Iaşi, Oradea, Alba Iulia, Timişoara, Cluj Napoca, Arad, Constanţa, Bucureşti şi Braşov. „Este vorba despre plăţile aferente proiectelor europene din perioada 2019-2023, reprezentând câte o sumă de 5.240 de lei pe cap de locuitor. Aceşti 5 ani însemnă finanţări nerambursabile de aproximativ 150 de milioane de euro, sume efectiv plătite, ceea ce reflectă munca noastră, de zi cu zi, în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene” a subliniat  ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Potrivit barometrului de performanţă urbană publicat de Institutul pentru Oraşe Vizionare, la capitolul, „vibraţie”, cu 51 de indicatori privind „dinamismul cultural, social şi geografic”, municipiul Suceava este plasat pe cea de-a opta poziţie.  „Viaţa culturală a oraşului a crescut în ultimii ani prin darea în funcţiune a Teatrului Matei Vişniec, Centrului Tradiţiilor Populare, Centrului Multifuncţional din Iţcani, a altor instituţii de cultură, prin crearea infrastructurii pentru cultură, cât şi prin organizarea a multor evenimente culturale în oraşul nostru” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.